Astazi este Ziua Fara autoturism – restictii de circulatie in centrul orasului intre 12.00 si 18.00

autoturism

Brigada Rutiera a Capitalei si RATB anunta ca astazi, cu ocazia desfasurarii evenimentului Saptamana europeana a mobilitatii – Ziua fara autoturism, intre orele 12:00 – 18:00, se restrictioneaza traficul rutier pe Calea Victoriei, intre Piata Victoriei si Str. George Enescu.

Pe durata restrictiilor, anunta Brigada Rutiera Bucuresti, se va permite traversul pe Calea Victoriei, pe Str. Sevastopol, Str. Gheorghe Manu, Bd. Dacia si pe Str. George Enescu.

De asemenea, pe durata evenimentului Ziua Fara autoturism se va permite accesul riveranilor catre domiciliu, precum si catre unitatile economice din zona conform indicatoarelor montate temporar pe durata restrictiilor, pe urmatoarele strazi:

  • Str. Frumoasa intre Str. Sevastopol si Calea Victoriei;
  • Str. Gina Patrichi intre Bd. Lascar Catargiu si Calea Victoriei;
  • Calea Grivitei intre Str. C-tin Budisteanu si Calea Victoriei, cu mentiunea ca accesul auto al riveranilor va fi restrictionat catre aleea din fata Palatului Stirbei, apoi catre Str. Banului

In acelasi timp, RATB anunta ca, in intervalul orar 12:00 – 18:00, linia turistica va functiona pe sensul catre „Piata Uniri”, pe traseul de baza intre „Piata Presei” si Piata Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe: Bd. Lascar Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Balcescu, Str. Dem I. Dobrescu, Calea Victoriei, apoi traseul actual.

Celalalt sens nu se modifica, potrivit  comunicatului de presa al RATB.

Mars al biciclistilor

Tot astazi, in intervalul 10:00 – 11:30, va avea loc si un mars al biciclistilor ce se va desfasura pe traseul Calea Victoriei 145 – Piata Natiunile Unite – bd. Natiunile Unite – bd. Libertatii – Piata Constitutiei – rond George Cosbuc – str. Mitropolit Nifon – Parcul Carol I – platoul din intrarea Fantana Zodiac. Brigada Rutiera anunta, insa, ca deplasarea participantilor se va face pe pistele pentru biciclete acolo unde acestea exista (?), iar in lipsa acestora, pe banda I de circulatie – sensul de deplasare catre Parcul Carol I, cu respectarea regulilor de circulatie rutiera.

Surse: RATB / Brigada Rutiera Bucuresti

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven + 11 =