Cand vor fi gata cele doua noi guri de metrou de la statia Tineretului si unde vor fi amplasate

Tineretului

Dupa ce mai multi cititori ai site-ului nostru ne-au intrebat ce se mai aude despre noile guri de metrou de la Tineretului (noile cai de acces), am contactat Metrorex pentru a afla cum stau lucrurile. Am primit si raspunsuri din partea companiei, chiar daca destul de seci, asa ca avem noutati, unele pe care le veti citi in exclusivitate. Din pacate vestile nu sunt grozave dar, la naiba …sa fim optimisti, traim in Romania!

Ce se stia pana acum este ca statia de metrou Tineretului va avea doua noi cai de acces, de o parte si cealalta a Bulevardului Dimitrie Cantemir, orientate spre statia Unirii. Ce se stie mai putin (sau deloc) este ca lucrarile ar trebui sa se apropie de final, cel putin daca ne luam dupa datele oficiale comunicate de companie. “Lucrările aferente contractului nr. 70/2016 pentru execuția de accesuri noi la statia de metrou Tineretului au inceput in data de 08.11.2016. Durata de executie a lucrarilor este estimata la 9 luni“, declara, pentru Sectorul4LIVE, Marin Aldea, Directorul General al Metrorex.

Cu alte cuvinte, aflam, la nivel declarativ si ”estimativ”, ca noile statii de la Tineretului sunt ca si gata. Mai exact, prin august ar trebui “sa ne coboram” la metrou prin noile statii.

Si mai aflam si valoarea exacta a contractului: 16.922.127,78 lei (fara TVA), adica aproape 17 milioane de lei, respectiv vreo 3,8 milioane euro.

CITESTE SI: RATB introduce linii naveta pentru zonele in care se inchid statiile de metrou – Ce autobuze vor circula in Sectorul 4

Acestea sunt, deci, datele oficiale. Pana acum, v-am vorbit despre …teorie. Sa trecem la practica sau, mai exact, la cum stau lucrurile si lucrarile cu adevarat.

Hai pe santier!

Dupa ce ne-am conversat cu cei de la Metrorex pe e-mail (si ne-au surprins in mod placut pentru ca am primit raspunsuri destul de rapid), am zis ca ajunge cu teoria. Asa ca am dat o fuga pe teren sa vedem cu ochii nostri cum sunt lucrurile pe “santier” si cat de aproape de inaugurarea noilor cai de acces ne aflam.

Ca sa ajungem la locul unde vor fi amplasate noile guri de metrou de la Tineretului, mergem vreo suta de metri pe Dimitrie Cantemir, de la Sincai spre Unirii.

Dm

In zare se vede un gard si un panou de santier, pe care gasim toate datele alea oficiale de care vorbeam mai sus, plus alte cateva interesante, precum ca 8 august 2017  este data de finalizare a lucrarilor (cineva a facut o gluma si a modificat cifra 1 in cifra 7, deci nu va speriati, nu e chiar 2077 🙂 ) si ca aceleasi lucrari sunt executate de o asociere de firme, nu doar de SOPMET, asa cum credeam.

tineretului santier 1

Santierul este destul de mic, se afla chiar pe trotuarul din fata unui bloc despre care lumea spune ca ar fi fost zdruncinat cam tare la cutremurul din 1977. Deci …lucrari langa fundatia unui bloc despre care cei care locuiesc in zona afirma ca ar merita o bulina rosie, dar nu i s-a pus pentru ca nu s-a facut inca expertiza.

tineretului santier 21

In fine, pe santier gasim cativa muncitori, un excavator de dimensiuni mici si un sant de vreun metru adancime / latime si vreo 7 lugime. Plus cateva tuburi din ciment amplasate in apropiere.

tineretului 3 santier

Intram in vorba cu muncitorii. Ne spun ca nu-i nici cea mai mica sansa ca lucrarea sa fie gata in august. “Este imposibil. Pai abia ce-am sapat si am dat peste niste cabluri, retele, nu stim ce sunt si trebuie sa vedem“. Intrebam si unde va fi amplasata cealalta noua gura de metrou. “Vizavi, uite acolo“, ne indica unul dintre muncitori o zona pe cealalta parte a Bulevardului Dimitrie Cantemir. “Dar nici acolo nu stim peste ce dam cand incepem sa sapam. Nu stiti ca in Romania nici daca vrei nu se poate respecta un termen de lucrare? Asta este“, ne mai zice unul dintre barbati, oarecum resemnat.

tineretului santie 3

Le multumim pentru informatii si ne indreptam spre (inca) singura gura de metrou de la Tineretului ca sa vedem daca nu cumva descoperim minuni de lucrari avansate in interiorul statiei. Ei bine, exista ceva acolo, in extremitatea peronului dintre Unirii, respectiv un perimetru destul de mare, pur si simplu imbracat in tabla. Ca o cutie imensa in care se petrec lucruri despre care noi am vrea sa credem ca sunt lucrarile la noile guri ale statiei. Dar nu putem jura asta, asa ca singura speranta sa aflam ceva este ca oamenii de la Metrorex sa citeasca acest material si sa vina cu o serie de completari utile pentru toata lumea care circula pe acest tronson cu metroul.

tineretului metrou 4

Cine este SOPMET SA, firma care a castigat licitatia pentru realizarea noilor guri de metrou?

Intram pe pagina de internet a companiei si aflam imediat: “SOPMET S.A. este o societate cu capital privat desprinsa din Intreprinderea METROUL Bucuresti, cu experienta de peste 15 ani in domeniul activitatilor si echipamentelor de subteran, specializata la ora actuala in subtraversari de drumuri si cai ferate, in gama de diametre mici si mijlocii.”

Comentariile si concluziile va apartin voua, cititorilor nostri si, bineinteles, celor de la Metrorex, daca doresc ca completeze / corecteze informatiile pe care le-am publicat acum. Cert este ca la stadiul la care sunt lucrarile (18 iulie 2017) ar fi imposibil, intr-adevar, ca ele sa fie finalizate peste mai putin de o luna, asa cum arata termenul oficial asumat de contructori, prin contract etc. La modul realist, ne putem astepta ca noile guri de metrou Tineretului de pe Dimitrie Cantemir sa fie gata, dupa cele mai optimiste previziuni, anul viitor, prin primavara.

5 Comments

  1. Horia

    July 26, 2017 at 3:20 pm

    Buna ziua,

    Ati putea lua legătura, va rog cu cei de la Metrorex si sa-i intrebati daca exista in plan construirea de iesiri noi de la metrou atat la statia Aparatorii Patriei cat si Brancoveanu? La ambele ar fi utile mai ales si niste pasaje pietonale subterane care ar scuti oamenii sa traverseze bulevardele cu trafic intens si ar permite astfel si o fluidizare a traficului auto!

    Va multumesc!

    • administrator

      July 26, 2017 at 3:25 pm

      Buna ziua! Desigur, chiar va multumim pentru idee! Vom incerca sa aflam detalii si sa scriem un articol pe acest subiect.

  2. Vlad

    August 9, 2017 at 1:32 pm

    Buna ziua,

    Eu locuiesc in blocul de vis-a-vis de aceasta constructie. Dupa repetate sesizari la politia locala din pricina faptului ca muncitorii se apucau de munca facand galagie cu utilajele de la ora 05:30 dimineata, in nici un caz de la ora 08:00 cum este prevazut in lege, astazi a aparut un echipaj de politie. In afara de faptul ca ieri, 08.08.2017, le expirase autorizatia de construire, muncitorii mi-au zis ca ei pot sa lucreze NON-STOP! Deci primaria le-a dat autorizatie sa faca galagie la orice ora din zi si din noapte… Este ilogic. Puteti va rog sa luati legatura cu primaria sa aflati daca asa este. Daca, dupa ei, e normal sa stau cu santier la geam la 04:00 dimineata? Si cand expira? Si daca a fost reinnoita?

    Multumesc.

  3. Crisan Daniela

    March 21, 2019 at 11:18 pm

    Va rugam sa reorganizati cu inca un etaj statia de la Aurel Vlaicu cu tunele aeriene pana in turnurile de cladiri cu legaturi intre cladiri sau subterane de iesire si de traversare, trotuarele sunt prea stramte pentru fluxul de calatori, lumea aproape circula pe carosabil in orele de varf, parcarea si spatiul verde nu au rost in zona, sau mai faceti o iesire in Mall Promenada. Multumim din suflet , trebuie sa ridicam zona conform cu secolul 21, e pacat de cladirile moderne! Un metrou aerian, gen SkyTrain ca in Vancouver ar rezolva traficul in Bucuresti.

  4. Daniela Crisan

    March 21, 2019 at 11:21 pm

    Va rugam sa faceti un Mall pe Bdul Cantemir, in locul fabricii Flamura, arata jalnic, ca o ruina, trebuie sa ridicam zona si sa facem mai mult decat mici magazine, poate reusim si o sala de fitness Worldclass in Mall pentru cei care locuiesc in zona, multumim !

Leave a Reply

Your email address will not be published.

two × 1 =