Vom avea greva generala in toate spitalele, precedata de proteste

greva generala

Deoarece nu le-au fost respectate cerintele referitoare la Legea salarizarii unitare, Federatia SANITAS anunta ca toate spitalele din tara vor intra in greva generala in data de 31 octombrie.

Medicii si asistentele medicale cer sa nu mai existe diferente salariale pentru aceleasi functii, precum si intre spitalele clinice si cele neclinice.

Greva generala va fi precedata de o serie de masuri si proteste, conform calendarului:

  • pe 20 septembrie, aproximativ 200 de oameni vor picheta Ministerul Muncii;
  • pe 27 septembrie vor picheta Ministerul Finantelor Publice 200 de oameni;
  • pe 4 octombrie vor picheta Ministerul Sanatatii tot 200 de oameni;
  • pe 11 octombrie membrii Sanitas vor picheta Guvernul Romaniei;
  • pe 12 octombrie va fi greva japoneza cu purtare de banderole;
  • pe 19 octombrie va fi greva de avertisment si se va intrerupe activitatea intre orele 8,00 – 10,00;

Daca in felul acesta nu vor obtine o rezolvare a problemelor legate de salarii, membrii Sanitas sunt hotarati sa declanseze greva generala in data de 31 octombrie, potrivit Agerpres.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

nineteen − thirteen =