Primarul Sectorului 4 explica de ce s-a recurs la cresterea taxei de salubritate

salubritate

Intr-un raspuns postat pe Facebook la comentariile cetatenilor care sunt nemultumiti de cresterea taxei de salubritate, primarul Sectorului 4, Daniel Baluta, explica motivele pentru care a fost nevoie de o astfel de modificare. In acelasi timp, edilul spune si ca pentru cei care achita taxa in primele trei luni ale anului vor exista o serie de reduceri. Iata explicatiile primarului:

Știu că orice majorare a taxelor este o împovărare pentru fiecare dintre noi, însă înainte de orice, v-aș ruga să citiți cu atenție hotărârea votată de consilierii locali ai sectorului 4 prin care taxa de salubritate a fost stabilită pentru persoanele fizice la 12 lei pe lună, iar pentru persoanele juridice la 80 de lei/metru cub. Veți observa că aceste tarife sunt cele maximale si că toți cei care vor achita taxa în primele 3 luni ale anului vor beneficia de reduceri clare: taxa va ajunge la aproape 9 lei de persoană/pe lună în cazul persoanelor fizice (bonificație de 20%) și 32 de lei/metru cub în cazul persoanelor juridice, inclusiv PFA-uri (bonificație de 60%). De asemenea, după ce se va încheia licitația în urma căreia vom avea un nou operator de salubrizare, vor fi mai acordate și alte reduceri, pentru cei care vor colecta selectiv gunoiul. Cât privește motivele care au dus la stabilirea acestor tarife, trebuie să ținem cont de investițiile pe care suntem obligați să le realizăm pentru a îndeplini rigorile impuse inclusiv la nivel european în ceea ce privește normele de mediu și de colectare selectivă a deșeurilor. Spre exemplu, suprataxa de mediu pe care fiecare unitate teritorială va trebui să o achite în scurt timp este de 120 lei/tonă de deșeu! În plus, trebuie să luăm în calcul și alți factori care conduc la creșterea costurilor de salubrizare: majorarea salariului minim pe economie (angajații din acest domeniu sunt remunerați cu salariul minim), cu creșterea prețului la carburanți, etc. (…) Vă mulțumesc pentru înțelegere!

Sursa: Facebook / Daniel Baluta

37 Comments

  1. vladu

    January 4, 2018 at 4:54 pm

    Sa te arda terciul!

    • nitu

      January 6, 2018 at 8:42 am

      ba nenorocitule nu ai cum sa furi banii oamenilor decit sa treci taxa la ditl laso dracului in intretinere si laso la valoarea ei ca altfel iesim in strada si iti luam scalpul

    • miCutul

      January 6, 2018 at 10:49 pm

      Da! E usor sa dam cu parul,e usor sa fim spalati pe creier! Dar proiectele derulate la ora actuala in sector nu le vedem? Suntem capabili sa acceptam schimbari? Intrare in normalitate? Vrem schimbari dupa 28 ani,vrem lapte si miere dar osul la munca e greu de pus.E cazul sa ne trezim!!!!

      • oliver

        January 10, 2018 at 9:08 am

        Domnule Micutul,care proiecte derulate?vorbim probabil de marile tunuri date de Labuta fara frica.”Intrari in normalitate” folosesti niste cuvinte prea mari.LA ce te referi cand spui intrarea in normalitate?La faptul ca se cer desfintarea intrarilor si scarilor de acces in institutii si montarea de “granit” la un pret de 4 ori mai mare decat pe piata?La faptul ca sunt destul locuitori care au firmele in casa si platesc deja gunoiul dar vine primarul nostru si ne cere sa il platim de 2 ori,si pe persoana fizica cat si pe firma?GAndeste un pic inainte sa scrii.

  2. Misu

    January 4, 2018 at 5:14 pm

    Întotdeauna plătim noi cetățenii majorările din primărie. Dar alte sectoare nu s-au grăbit sa majoreze atât de mult aceasta taxa, secta este mai cu moț. Nu prea văd mari îmbunătățiri în domeniul salubrizării în sect4. Șmecherul tot șmecher rămâne iar noi ne uitam cum ne jecmaneste primăria. Știți ce ? RUȘINE !

  3. Marius

    January 4, 2018 at 5:18 pm

    Cum se va face colectarea selectiva ? Pana in iunie aveam niste pubele la colt de strada. Acum platim dublu si nici asta nu mai avem.ne umplem cosul de cartoane si sticle aiurea …

  4. Raluca

    January 4, 2018 at 5:31 pm

    Domnu primar ai depasit orice limita a bunului simt. De cand ai preluat primaria numai tampenii ai facut. Abia astept sa scapam de tine peste 2 ani jumate

  5. Dumitru Mihaela

    January 4, 2018 at 6:35 pm

    Cum se face ca in sectorul 3 se ridică gunoiul gratuit? La ei se poate???

  6. Cristina

    January 4, 2018 at 6:40 pm

    Si cei care au platit pe tot anul ( ca sa primeasca reducerea) cum vor mai primi alte reduceri daca colecteaza selectiv?

  7. Cristina

    January 4, 2018 at 6:49 pm

    Nu ii e rusine, vrea bani pt niste lucrari inutile, pb aducatoare de bani la partid si in pusculita lui! De ex, borduriada din zona Tineretului, pe Serban Voda si muuulte altele facute in 2017! Sunt sectoare in care taxa de gunoi e ZERO iar la noi se scumpeste anual. Astept cresterea impozitelor pe cladiri, etc ca sa acopere scaderea veniturilor din primarii cauzate de minunile guvernului PSD. Eu sunt pensionara dar nu m-am bucurat deloc de cresterea pensiei cu 100 de lei pt ca acum ii dau de 2-3 ori inapoi prin scumpiri si aceste cresteri de taxe. Si tot mai saraci suntem cu acest PSD, ce ar trebui sa fie social dar e … penibil!

  8. Mariana

    January 4, 2018 at 7:02 pm

    Pai a renuntat la Rebu zicand ca se descurca pe plan local, adica cu ADP si acum constata ca nu poate din motive care mai de care.Le multumim si consilierilor si lui pentru ca demonstreaza ca nu sunt in stare fapte mari nici macar mici.

  9. Anonimus

    January 4, 2018 at 7:04 pm

    baluta face investiții cu bătaie lunga!! asa a rezolvat si reabilitarea termică in sectorul 4!Nu îi este rusine ca in campanie milogea după voturi la ședințe in parcarile blocurilor!

  10. calin

    January 4, 2018 at 7:06 pm

    pe bune ? doar sectorul 4 plateste majorari la gunoi in urma suprataxei de mediu si a cresterii salariului mediu ? dc trebuie platit in avans ? aveti idee cu cat a crescut salariul unui angajat in urma “revolutiei fiscale “ ? va spun eu Domnule Primar Baluta … cu 0 procente ! Si nu in ultimul rand … sectorul 4 este ( mai nou) neingrijit .

  11. Strada Secuilor

    January 4, 2018 at 7:23 pm

    Nesimțire pesedistă fără margini ! Oricine poate inventa motive pentru a scumpi orice produs sau serviciu dar ADEVARUL este că NU cu aceste propuneri s-au câștigat alegerile.
    In campania electorală nu l-am auzit pe acest ilustru stomatolog să promita reformarea colectării gunoaielor prin creșterea tarifelor, nu cred că l-ar fi ales cineva ! Dacă bucureștenii din Sectorul 4 ar avea un minim simț al demnității acest primar ar trebui alungat cu pietre.
    Din păcate Sectorul 4 este înțesat de cocalari și nostalgici comuniști (pensionari sau nu) care prețuiesc doar MINCIUNA și FURATUL. Acum merită să plătească și 12 EURO pe lună chiar dacă nu duc la gunoi decât coji de cartofi (biodegradabilem HA,HA,HA)

  12. marinel

    January 4, 2018 at 8:06 pm

    De ce in sectorul 4 salubrizarea si anveloparea este pe bani si nu putini. Pe cand in alte sectoare este gratis sau mai bine spus pe fonduri EU.

  13. Lminita Dinu

    January 4, 2018 at 8:13 pm

    Pentru ce va trebuiau borduri împrejurul copacilor mici si lumini la rădăcina lor , pe Brâncoveanu??? De ce nu se marchează vizibil delimitarea benzilor pe carosabil sau zebrele pentru pietoni??? Gunoiul se plătea, dar acum 9* 4_pers înseamnă 36 pe luna adică 420 Ron pe an …ESTE deja fff mult pt o familie cu 2 copii de scoală.

  14. Mihai

    January 4, 2018 at 8:41 pm

    Domnule Baluta, cum se gospodaresc cei din sectorul 1 ? Nici acolo nu se plateste gunoiul.Ne puteti explica cum de la unii se poate si la altii nu ?

  15. roza

    January 4, 2018 at 8:42 pm

    De cand ati preluat dvs serviciul de salubrizare e o mizerie de nedescris in zona unde locuiesc. Sobolani morti care sunt dati de pe strada pe trotuar si invers. Pe toata perioada sarbatorilor, de la Craciun si dupa Anul Nou, cosurile e gunoi pline, si cu gunoi pe jos, in jurul lor. Nu a fost asa ceva pana acum, ba chiar strazile erau maturate si cosurile erau mereu golite. Acum, cu mizeria care s-a instalat, se mareste pretul. Pentru ce? pentru mizeria in care ne tineti? este marirea pretului salubrizarii proportionala cu mizeria in care vreti sa ne tineti? Deci, platim numai pentru mariri de salarii, dar nu si pentru cresterea calitatii seviciilor de salubruzare? Atunci, va rugam sa lasati lucrurile asa cum au fost, ca a fost mult mai bine. Lasti-ne. Cu bancile din parcuri si de pe strazi, ce ati facut cu ele, de ce le-ati schmbat. Cele vechi erau foarte bune si mai aspectoase decat cele noi. Dati banii nostri pe nimicuri. Nu va ia DNAul la intrebari?

  16. fraiersect4

    January 4, 2018 at 9:15 pm

    Ne credeti niste prosti usor de pacalit!
    De ce in alte sectoare nu se maresc taxele?
    De cand ati fost ales nu ati realizat nimic demn de lauda.
    De fapt,deserviti alte interese decat cele ale locuitorilor sectorului 4, dl.Baluta!

  17. Catalin

    January 4, 2018 at 10:01 pm

    Deja pe Facebook-ul primarului e nebunie: peste 1000 de comentarii de nemulțumire la ultima postare.
    Vreau doar sa informeze că:
    “Mandatul primarului inceteaza, prin act juridic, inainte de termen, ca urmare a rezultatului unui referendum local, organizat anume in acest scop, si desfasurat potrivit legii.

    Referendumul se organizeaza ca urmare a cererii scrise adresate prefectului de catre cel putin 25% dintre locuitorii cu drept de vot ai localitatii sau ai fiecarei localitati componente a orasului sau comunei (daca sunt, evident, mai multe in componenta respectivei unitati administrativ-teritoriale).

    Motivele invocate in cererea formulata vizeaza:

    – nesocotirea de catre primar a intereselor generale ale colectivitatii locale;

    – neexercitarea atributiilor ce ii revin ca reprezentant al colectivitatii, potrivit legii;

    – neexercitarea atributiilor care ii revin ca reprezentant al statului.”

    • Alexa

      January 5, 2018 at 12:09 pm

      Si …?facem doar la nivel de facebook?

    • cornel

      January 5, 2018 at 3:40 pm

      Di cine ar vrea sa organizeze referendumul? Referendumul este consultativ adu-ti aminte ca am votat pentru parlament uni-cameral si 300 de parlamentari iar acum sunt 600.

      • Catalin

        January 7, 2018 at 3:30 pm

        Solicitarea pt referendum se adresează prefectului.
        Rezultatul referendumului împotriva primarului se traduce prin încetarea mandatului acestuia și implicit organizarea de alegeri anticipate locale.
        Dar asta nu ar rezolva problema actuala: creșterea exagerată a taxei de salubrizare.
        Ideea semnăturilor și solicitării referendumului ar fi mai mult pentru a pune presiune pe autorități (primărie și Consiliul local) să revizuiască această taxă.

  18. Mihaela

    January 4, 2018 at 10:54 pm

    De curiozitate cat este taxa asta in Ferentari si cine o plateste ?Vai de el de sector …dar primarul asta e lipit acolo cu ceva ?E timpul sa plece !Are nevoie de bani pt.investitii si ia de la copii si jupoaie bietii oameni impovarandu-i cu fel de fel de taxae tampite .Investitii?Eu refuz sa dau banii pe borduri si pietris cumparat de la smecheri!E unicat!In loc sa conserve spatiul verde si copacii sa mai putem respira si noi ,rade tot si face parcari tuturor consilierilor!

  19. Kovacs Elena

    January 5, 2018 at 7:25 am

    Vorbe goale! Nu se justifica marirea taxei atata timp cat in zona de locuinte la curte nu s-au distribuit tomberoane si gunoil se arunca in fata portii in pungi. Vorbim despre gunoi selectiv cand nu detinem nici macar un tomberon iar cel vechi a fost ridicat. Daca nu sunteti informat verificati strada Nifon Mitropolitul in apropierea sediului sector 4 care este in renovare! Au inceput sobolanii sa se hraneasca seara din pungi.

  20. Kovacs Elena

    January 5, 2018 at 7:26 am

    Vorbe goale! Nu se justifica marirea taxei atata timp cat in zona de locuinte la curte nu s-au distribuit tomberoane si gunoiul se arunca in fata portii in pungi. Vorbim despre gunoi selectiv cand nu detinem nici macar un tomberon iar cel vechi a fost ridicat. Daca nu sunteti informat verificati strada Nifon Mitropolitul in apropierea sediului sector 4 care este in renovare! Au inceput sobolanii sa se hraneasca seara din pungi.

  21. Claudiu

    January 5, 2018 at 9:20 am

    In legatura cu persoanele fizice, cum veti sti cine colectaza selectiv gunoiul si cine nu?

  22. Cornelia

    January 5, 2018 at 5:16 pm

    Vorbe goale…marire nejustificata…toti avem dreptate, dar sa vedeti ca vom plati…haideti sa semnam cat mai multi petitia de mai sus, poate ne baga cineva in seama…sa facem ceva, nu doar sa vorbim…

  23. taxa de gunoi ia bani si pentru recycle bin!

    January 6, 2018 at 10:59 am

    HCL sector 4 nr. 347 din 18 dec 2017 ia bani si pentru recycle bin!

    La Art. 2 din regulamentul privind instituirea taxei de salubrizare, in baza informatiilor ANAF sau de la Registrul Comertului, se va inregistra din oficiu in evidentele fiscale taxa de 80 lei /luna pentru cei care au sediu social/punct de lucru activ/expirat, indiferent daca desfasoara sau nu o activitate economica la sediul sau punctul de lucru. Chiar si cei care folosesc numai “recycle bin”!

    In plus, cei cu sedii sociale/puncte de lucru au obligatia completarii si transmiterii unei declaratii depuse intre 01-15 decembrie pentru anul urmator, exceptand anul 2018, cand se poate depune pana la data de 31 ianuarie 2018.

    • Florin

      January 7, 2018 at 2:45 pm

      Domnule Baluta.De cand sunteti primar al sectorului 4 nu ati facut decat sa investiti in tot felul de aberatii.Ex:Fantani arteziene pe Brancoveanu,ati renuntat la paza din scoli si gradinite (de ce?).Investitia in aceste fantani era buna in salubritate cred.Nu am nimic personal cu dumneavoastra dar idea este ca cea ce a facut primarul dinaintea dumneavoastra chiar se vede.De ce doar in sectorul 4 se aplica aceasta taxa?Acest sector are alta lege fata de celelalte sectoare,sau celelate sectoare “nu respecta legea cum o faceti dumneavoastra”?Cred ca la mijloc sunt alte interese.Mai bine renuntati la primarie apucativa de altceva.

  24. Florin

    January 6, 2018 at 7:00 pm

    Domn’primar este f.murdar În sect.4.Blocurile au și spate,nu numai fata

  25. razvan

    January 11, 2018 at 8:07 pm

    trebuie sa ne mobilizam si sa strangem semnaturi , sa aratam ca se poate . astfel creem un precedent.avem motive temeinice sa cerem demisia, si avem puterea de a o face . voi cei tineri demonstrati ca se poate ca nimeni niciodata nu-si va putea permite sa va umileasca .astazi schimbam un primar , un pas inainte , maine ne unim si schimbam o tara..credeti in voi in sansa voastra de a fi liberi si intolerabili. sedmnati nu aveti ce pierde mai rau de atat nu se poate.sau maine vom plati si taxa pe prostie…( a noastra)

  26. Anonimus

    February 1, 2018 at 1:31 pm

    Domnu labuta du-te domne la sectorul 3 si ia niste meditații de la un adevărat Primar.Imi vine sa -mi dau cu pumnii in cap ca te-am votat.Esti o rusine…mica.

  27. Patrascioiu Marcel

    April 6, 2018 at 10:30 am

    D-le primar,
    In primul rand raspunsul dv nu reflecta realitatea. Inainte de a prelua dv salubrizarea eu plateam 8 lei/luna /persoana.Imediat dupa preluare ati redus-o la 6 lei/luna/ pers.Deci praf in ochii prostilor ca s-a redus.Acum am platit 119 lei/an/pers ,platita integral in martie.Deci 10 lei/luna /pers si nu 10, cu explicatia ca se plateste si gunoiul stradal.Minciuna deoarece acest lucru se intampla si in anii trecuti.Acum motivati complet altfel majorarea.Eu sustin ca ne-ati luat de prosti si ca de fapt majorarea se datoreaza majorarii nesimtite a salariilor in primarie,si nu ma refer la salariul minim ci la salariile sefilor.In plus si calitatea serviciilor a scazut.In ziua de 05 aprilie AC pe str Negureni nu s-a ridicat gunoiul la curti. Si asta in ajun de Paste cand cantitatea de gunoi este mai mare si cand si temperaturile au crescut.Oare care este explicatia.Dupa mine cauza este nesimtirea autoritatilor locale .Sau poate ati crezut spusele d-nei Dan ca vine Craciunul!!!

  28. Patrascioiu Marcel

    April 6, 2018 at 10:34 am

    Si va mai intreb ceva:de ce codul de securitate este in engleza? Ca sa poata raspunde cat mai putini??

Leave a Reply

Your email address will not be published.

6 + 4 =