Încă un șantier în sectorul 4: au început lucrările preliminare construirii pasajului rutier suprateran de la Apărătorii Patriei

Apărătorii Patriei

Administrația locală a sectorului 4 anunță că s-au demarat „lucrările preliminare construirii pasajului rutier suprateran din intersecția de la Apărătorii Patriei”. Vestea este și bună și rea.

Bună, pentru că după finalizarea lucrărilor de la Apărătorii Patriei ni se promite că traficul va fi cu mult fluidizat într-o zonă care este aproape permanent sufocată de ambuteiaje.

Rea, pentru că, inerent, pe perioada lucrărilor traficul va fi și mai aglomerat în zonă.

Din păcate, la fel de adevărat este că nicio lucrare de infrastructură nu poate fi făcută fără „puțin” deranj, așa că în momentul demarării lucrărilor de construire propriu-zisă, este de preferat ca șoferii să evite zona. În mod cert, vă vom ține la curent cu acest subiect pe măsură ce apar noi informații. Momentan, constructorii delimitează zona de lucru, iar în perioada imediat următoare se va trece la mutarea rețelelor de utilități, pentru ca șantierul să nu însemne că locuitorii din zonă vor rămâne fără curent, apă etc.

Informația privind demararea lucrărilor, momentan cele preliminare construirii pasajului, a fost publicată chiar de către primarul Sectorului 4, așa cum ne-a obișnuit, pe Facebook. Ce nu aflăm din anunțul edilului este cât va dura acest șantier, dar, probabil că destul de mult din moment ce vorbim despre un pasaj suprateran similar, după câte putem intui, cu cel de pe Metalurgiei, inaugurat recent, ale cărui lucrări au durat aproape doi ani.

Iată postarea primarului:

Leave a Reply

Your email address will not be published.

3 × 5 =