La aproape 5 decenii după cutremurul din 1977, Bucureștiul a consolidat doar 37 de clădiri cu risc seismic

La aproape cinci decenii de la cutremurul din 4 martie 1977, care a ucis peste 1.500 de oameni în România, situația clădirilor cu risc seismic din București rămâne critică. Potrivit datelor disponibile, 411 clădiri din Capitală sunt încadrate în clasa I de risc seismic, dintr-un total de 2.500 de imobile despre care există date. În ultimii 30 de ani, au fost consolidate doar 37 dintre acestea, mai puțin de 1% din necesarul real al orașului.

Din 2016, Primăria Municipiului București are o instituție dedicată acestui scop — Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS). În prezent, aceasta are în lucru 14 clădiri, iar alte 7-10 șantiere ar putea fi deschise în cursul acestui an.

Primarul general Ciprian Ciucu a vorbit, într-o emisiune televizată, despre amploarea crizei: „Este nesemnificativ, abia 1% din nevoia pe care oraşul nostru o are. În ritmul acesta, dacă am reuşit în 30 de ani să avem 1%, încă 30 de ani poate avem 2%. În primul rând pentru că nu ajung banii. Nu vorbesc despre capacitatea administrativă, nu vorbesc despre faptul că durează doi ani minimum ca să îţi iei toate avizele.”

Edilul a propus două direcții de acțiune. Prima vizează accelerarea lucrărilor de consolidare prin mijloacele existente. A doua mizează pe regenerarea urbană ca instrument de atragere a investitorilor privați: prin amenajarea spațiului public în zone cu clădiri vulnerabile, valoarea acestora ar crește, făcându-le atractive pentru capital privat. Primarul a menționat strada Brezoianu drept prioritate în acest sens.

„Dacă noi o să ne bazăm doar pe banii publici, la masivitatea problemei pe care o avem în Bucureşti, ne furăm singuri căciula”, a avertizat Ciucu, adăugând că intenționează să analizeze în lunile următoare cum ar putea funcționa concret un astfel de mecanism.

SURSĂ: Primăria Municipiului București / Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published.

fifteen − thirteen =