A inceput circul in Consiliul Local al Sectorului 4: consilierii USB, impotriva tuturor sau impotriva nimanui

USB

Va amintiti, cu siguranta, declaratia noului Primar al Sectorului 4, Daniel Baluta, facuta imediat dupa investitura sa in functie, in care spunea ca mizeaza pe o colaborare eficienta cu toti colegii din Consiliul Local. Ei bine, nu a fost nevoie sa treaca decat o saptamana pentru ca visul lui Baluta sa se cam spulbere, iar primul conflict sa apara in cadrul Consiliului Local. Este vorba despre o reactie a consilierilor USB, care contesta legalitatea adoptarii a doua hotarari in cadrul sedintei din 29 iunie, considerand procedura ilegala, deci inacceptabila. Lucrurile nu sunt chiar asa, iar demersul celor de la USB ni se pare fortat si menit mai mult sa mentina in atentia opiniei publice ca USB se “lupta” in continuare cu “politicul”.

Foarte pe scurt, la inceputul sedintei de consiliu din data de 29 iunie, reprezentantii Uniunii Salvati Bucurestiul “au atras atentia ca dezbaterea unor proiecte de hotarari ale Consiliului Local nu poate avea loc inainte de desemnarea comisiilor de specialitate, al caror aviz este obligatoriu pentru a inscrie pe ordinea de zi orice proiect de hotarare (conform art 44. din Legea 215/2001 si art. 47 din ROF al Consiliului local al Sectorului 4)”, dupa cum se precizeaza intr-un comunicat USB Sector 4, citat de Hotnews. Hotararile care au fost dezbatute totusi in sedinta respectiva, in ciuda protestului celor de la USB, se refera la rectificarea bugetului local pe 2016 si aprobarea numarului maxim de posturi la nivelul Sectorului 4.

O privire sumară aruncată peste articolul 44 din Legea invocata de catre consilierii USB justifica actiunea acestora de contestare a procedurii de dezbatere si adoptare de hotarari in cadrul Consiliului Local. Dar, cine se uita cu atentie peste dispozitiile Legii 215/2001, republicata, va vedea cu siguranta ca avem de-a face cu o interpretare eronata a actului normativ. Mai exact, intr-adevar, articolul 44 din lege arata faptul ca proiectele de hotarari inscrise pe ordinea de zi a sedintei consiliului local nu pot fi dezbatute daca nu sunt insotite de raportul compartimentului de specialitate precum si de raportul comisiei de specialitate a consiliului. Toate bune si frumoase pana aici, insa exista si doua exceptii, prevazute la art. 39 alin. (2) si (4) al aceleiasi legi. Exceptii pe care, din pacate, nu le vedem in comunicatul celor de la USB. La modul concret, prevederile menționate pe cale de exceptie permit intrunirea Consiliului Local si in sedinte extraordinare. Mai mult, “in caz de forta majora, pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, orasului sau municipiului sau in alte situatii stabilite de regulamentul de organizare si functionare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de indata”.

Prin urmare, dat fiind caracterul extrordinar al sedintei de Consiliu Local, in cadrul careia a fost ales si viceprimarul Sectorului 4, rapoartele comisiilor nu au fost necesare.art39

Desigur, noi nu suntem juristi si este foarte posibil ca interpretarea noastra sa fie cea gresita si, prin urmare, daca cei de la USB doresc sa aduca vreo completare, le vom respecta dreptul la replica.

Pe de alta parte, lucrurile nu par a se fi limitat la Sectorul 4 in ceea ce priveste atitudinea “contra” a consilierilor USB. In Sectorul 3, Consilierii locali ai Uniunii Salvati Bucurestiul acuza Primaria locala ca betoneaza spatiile verzi (este vorba despre realizarea de piste pentru biciclisti). Tot reprezentantii USB afirma ca au sesizat mai toate autoritatile posibile si imposibile in legatura cu situatia, respectiv Politia Locala, Politia Romane, Garda de Mediu si Directia de mediu din Primaria Generala a Capitalei …dar nimeni nu i-a bagat in seama.

10 Comments

  1. calin

    July 1, 2016 at 2:15 pm

    Eram sigur ca se va ajunge la un moment dat la asta dar nu ma asteptam sa se intample atat de repede.

  2. raluca

    July 1, 2016 at 2:40 pm

    USB-ul tot timpul are de comentat cate ceva, niciodata nu ii convine nimic si ii place sa creeze conflicte.

  3. florin

    July 1, 2016 at 2:48 pm

    Voi știți ce înseamnă forța majoră?

  4. Cristi

    July 1, 2016 at 7:04 pm

    Usebistii isi fac datoria. Vor sa se respecte legea, nimic mai mult. Ce e asa greu de inteles? De ce trebuie noi sa facem mereu pe langa?!

  5. Sorin Ceacar

    July 1, 2016 at 7:09 pm

    in spiritul transparentei as dori sa relatati si ce sume se vehiculeaza la noua rectificare bugetara in valoare de 100 milioane euro. am facut o interpelare celei care semneaza acest act , dna. Constanta Serangau,in legatura la modul la care s a ajuns la asemenea aberatii de sume. ca de exemplu, licenta de office sau antiivirus de 6-7 ori mai mari, studii de fezabilitate de aute de mii de lei. eu stiu ca foamea e mare si ca psd vrea sa se infrupte dar acest lucru nu se va intampla. stim cu totii unde ajung cei care masluiesc acte sau trucheaza licitatii, dna Kiovesi abia asteapta.

  6. Ioana

    July 1, 2016 at 8:20 pm

    De ce avem nevoie de o drona de 30.000 lei la primaria sectorului 4?

  7. dan

    July 1, 2016 at 9:57 pm

    Ca de obicei, Psd incearca sa faca lucrurile asa si asa. Pai cam din cauza asta s-a ajuns la incompetenta autoritatilor in accesarea fondurilor europene. Lucrurile nu mai merg facute dupa ureche. Salut demersul reprezentantilor USB in consiliile locale pentru respectarea legii. Chiar daca nu au majoritate vor forta pe undeva upgradul celor din administratie.

  8. Opinia publica

    July 2, 2016 at 6:52 am

    Gresit domnule ziarist.
    Art 39 defineste tipurile de sedinte din Consiliul local.
    Art 44 se aplica in toate cazurile indiferent de tipul de sedinta.
    Astfel, orice proiect de hotarare trebuie sa fie insotit de toate avizele pentru a putea fi supus la vot.
    Unde ati vazut dvs exceptia?
    Si daca aveti timp sa cititi legea pana la sfarsit, mai ales art 118 lit.d, veti observa ca neprezentarea avizelor care insotesc proiectele de hotarari de catre primar reprezinta contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1000 – 5000.
    Asa ca modificati titlul articolului in A inceput jaful PSD in sectorul 4

  9. marius

    July 2, 2016 at 8:44 am

    In sectorul 3 nu exista autorizatie pentru lucrarile respective. Daca exista de ce nu le prezinta primaria ? Usb vrea respectarea legii, din pacate momentan asta ni se pare ciudat. PS: eu stiam ca forta majora inseamna dezastru natural, chestii care apar in clauzele de reziliere are contractelor. Daca se poate invoca sedinta de forta majora doar asa ca vrea cineva, legea e cam ocolita nu ?

    • Lu

      July 3, 2016 at 7:49 am

      E forța majoră a foamei de bani după campania electorală, ce naiba!! Ziarele alea de campanie trebuie şi ele plătite cumva!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

12 + 5 =