Noi tarife maxime pentru prima RCA, de trei ori mai mici! Asiguratorii sunt innebuniti de furie

Supraveghere

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a aprobat, ieri, raportul legat de determinarea tarifelor de prima maxime pentru asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru pagube produse tertilor prin accidente de vehicule. Vestea i-a scos din sarite pe cei din asigurari, care se vad cu profiturile putin …taiate.

Astfel, in cazul persoanelor fizice, pentru un autovehicul cu o capacitate cilindrica intre 1.201-1.400 cmc, al carui posesor are varsta cuprinsa intre 31 si 40 de ani, tariful de prima maxim este de 610 lei, pe an.

De asemenea, Pretul maxim al politei RCA pentru un camion cu masa peste 16 tone va fi de 7.534 lei, de aproape trei ori sub nivelul anuntat recent de catre ASF si care a determinat patronatele din Transporturi sa ameninte cu noi proteste care ar fi putut paraliza traficul rutier in Bucuresti, asa cum scriam recent.

CITESTE SI: Protest de amploare anuntat pentru aceasta luna – Transportatorii scot din nou TIR-urile in strada

Tarifele maximale stabilite acum, si care trebuie sa primeasca si girul Guvernului, se bazeaza pe o formula de calcul in care se tine cont, potrivit unui comunicat ASF, “de frecventa daunelor, dauna medie, daunele intamplate, dar neraportate, inflatia daunelor si incarcarea de siguranta, care determina prima de risc, la care se adauga cheltuielile de achizitie si administrare, fixe si variabile, precum si incarcarea de Bonus/Malus (15%) si cota de profit (1%)”.

“De exemplu, pentru un autovehicul de transport marfa cu masa peste 16 tone detinut de o persoana juridica, rezulta o prima maxima de 7.534 de lei, iar in cazul autovehiculelor de transport de persoane cu o capacitate de peste 40 de locuri, aplicarea metodologiei de tarifare a condus la o prima maxima de 6.600 lei. Totodata, pe segmentul autovehiculelor cu o capacitate cilindrica intre 1.201-1.400 cmc, detinute de persoane fizice din categoria de varsta 31-40 de ani, tariful de pria maxim rezultat este de 610 lei”, potrivit informarii ASF.

Asa cum spuneam mai sus, noile tarife vor intra in vigoare numai dupa ce Executivul va emite o Hotarare de Guvern.

De cealalta parte, companiile de asigurari, respectiv UNSAR (Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania) afirma in continuare ca plafonarea acestor tarife prin stabilirea unor limite maximale este ilegala, dupa cum scrie Ziarul Financiar, si ca, desi vor respecta legea, vor incerca sa demonstreze ca preturile impuse sunt neconstitutionale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

eighteen − sixteen =