Vesti bune: se deschide Oraselul lui Mos Craciun si Targul de Craciun din Sectorul 4

Oraselul lui Mos Craciun

Daca anul trecut, din motive de austeritate si de buget mic primaria sectorului 4 a decis ca nu “meritam” luminite pe strazile din sector, anul acesta administratia locala incearca sa se revanseze. Nu, nu este vorba despre impodobirea bulevardelor din sectorul 4 cu luminite specifice sarbatorilor de iarna, ci de deschiderea, din weekendul care vine, a targului Oraselul lui Mos Craciun in Parcul Lumea Copiilor.

Astfel, dupa scrie si Libertatea, sectorul 4 va fi primul care va aprinde luminitele de sarbatori. Potrivit paginii de Facebook a evenimentului “Oraselul lui Mos Craciun“, anul acesta, sarbatorile aduc o atmosfera de poveste pentru cei care “traiesc, iubesc, muncesc in Sectorul 4” (acesta este sloganul primariei, in cazul in care inca nu stiati). Organizatorii promit “super concerte in aer liber, artisti consacrati, spectacole pentru copii, carusele, patinoar, concursuri cu premii, daruri si surprize, toate acestea pregatite pentru cei care vor veni in Parcul Lumea Copiilor, in perioada 18 noiembrie – 31 decembrie”.

Potrivit sursei citate, pregatirile sunt pe ultima suta de metri, in asteptarea celui mai frumos moment al anului. Astfel, organizatorii vor impodobi Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4 cu mii de beculete colorate si cu un brad inalt de 12 metri, special ales pentru sarbatorile din acest an. Toate vor prinde viata sambata, 18 noiembrie, moment in care se va deschide si Casuta lui Mos Craciun, dar si Targul de Craciun.

Organizatorii, adica Primaria Sectorului 4, ADP 4 S.A. si Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu, afirma ca prima seara a evenimentului va fi deschisa la ora 17:00, de catre elevii Colegiului National “Dinu Lipatti”, care vor sustine un recital din repertoriul international dedicat sarbatorilor de iarna, apoi vor urca pe scena unii dintre cei mai in voga artisti ai momentului, precum Ana Lesko, Amna sau Claudia Pavel. Mai trebuie spus ca de 1 Decembrie, de Ziua Nationala a Romaniei, pe scena din Oraselul lui Mos Craciun va urca Horia Brenciu, iar cu o zi inainte va canta Smiley.

De asemenea, trebuie sa stiti ca Targul de Craciun din Parcul Lumea Copiilor va fi deschis zilnic intre orele 10.00 si 22.00.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

eight + 18 =