Termoenergetica anunță că va începe manevrele pentru trecerea alimentării consumatorilor arondați CTE Sud din CTE Progresu. Din această cauză, spune compania într-un comunicat de presă, vor exista deficiențe în furnizarea agentului termic pentru apă caldă de consum în sectoarele 2, 3, 4 și parțial sectoarele 1 (zonele Aviației și Floreasca) și 5 (zona Giurgiu).
Efectuarea manevrelor de reconfigurare a traseului realimentare cu agent termic este influențată de opririle din zonele unde echipele companiei efectuează în prezent lucrări de reparații sau reabilitare a conductelor de termoficare.
Plus alte lucrări…
În același timp, Termoenergetica anunță că în această săptămână vor începe mai multe lucrări de reparații pregătitoare pentru sezonul de încălzire 2022 – 2023. Astfel, având în vedere starea degradată a conductelor de termoficare și faptul că, aproximativ 70% din conductele rețelei primare au o vechime mai mare de 25 de ani, simultan cu perioada de oprire a CTE Sud pentru efectuarea reviziei anuale, vor fi executate următoarele lucrări de reparații:
- în zona Fundeni, pe Șoseaua Fundeni, lucrări de reparații a unor conducte cu diametrul de 600mm; p
- pe Șoseaua Pantelimon, lucrări de reparații a unor conducte cu diametrul de 400mm;
- în zona intersecției Căii Călărași cu strada Labirint, lucrări de reparații conducte cu diametrul de 500mm;
- pe Bulevardul Camil Ressu vor fi executate lucrări de înlocuire a compensatorilor pe conducta cu diametrul de 500mm;
- în vederea pregătirii funcționării noului CET Titan, după efectuarea probei de presiune, vor fi executate pe Bulevardul Basarabia lucrări de înlocuire a unor conducte cu diametrul de 600mm;
- pe Bulevardul Theodor Pallady (spre Autostrada Soarelui) vor fi executate lucrări de reparații a conductelor cu diametrul de 500mm;
- pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, deasupra Pasajului Victoria, vor fi începute lucrări de înlocuire a conductelor cu diametrul de 500mm pe o lungime de aproximativ 100 de metri;
- în zona Dimitrov, pe Șoseaua Mihai Bravu vor continua lucrările de înlocuire a aproximativ 200 de metri de conductă cu diametrul de 700mm;
- lucrări pregătitoare începerii proiectului desfășurat de Primăria Municipiului București (prin asocierea companiilor Sicor- Elsaco) pentru executarea lucrărilor de înlocuire a conductelor cu diametrul 800mm pe tronsonul cuprins între Bulevardul Chișinău, strada Savu Marin, Șoseaua Pantelimon.
Potrivit anunțului, dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren. Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.
SURSĂ