De La Cititori: Aurolacii din casa parasita de pe Tarnava Mica devin un pericol pentru locuitorii din zona

Acum un an de zile scriam despre casa lasata in paragina de pe strada Tarnava Mica din Sectorul4, casa care devenise loc de adunare pentru toti aurolaci. Am scris atunci in speranta ca se va face ceva pentru a curata zona respectiva, devenita, in mod evident, un pericol pentru orice trecator, dar si un focar de infectie.

Ce credeti, s-a facut ceva in 12 luni de zile, autoritatile s-au sesizat si au rezolvat problema? Aiurea. Casa este mai darapanata decat acum un an, iar indivizii care salasluiesc pe aici devin violenti. Mai grav este ca locuitorii din zona (Tarnava Mica colt cu Vatra Dornei) au facut si reclamatii care autoritati, dar singurul raspuns, la o realitate evidenta de altfel, a fost “nu se confirma cele relatate”.

Si pe cuvant ca nu am mai fi reluat subiectul asta, al carui prim episod il puteti citi AICI, daca cei carora li se platesc salarii din banii contribuabililor ar fi considerat ca tema este una de interes si ca nu poate fi tratata cu indiferenta cu care sunt tratate multe dintre probleme.

Dar zilele trecute, unul dintre cititorii nostri (care doreste sa isi patreze anonimatul) ne-a scris un mesaj nou:

“Duminica seara (9 decembrie a.c. – n.r.) era un tip cu punga de aurolac intr-o mana si un ciocan in cealalta, si zbiera in curte. Am trimis mail si la primaria sector 4 iar ei au redirectionat e-mailul catre politia comunitara. Raspunsul politiei comunitare a fost: nu se confirma cele relatate… Uimitor… Imi este frica sa o las pe fiica mea sa vina seara de la scoala…”

Acelasi cititor ne-a trimis si o imagine noua care arata clar starea de degradare a cladirii, devenita de ani de zile adapost pentru aurolaci:

In continuare vedeti si imaginile de acum un an de zile cu aceeasi casa, imagini pe care le-am publicat in momentul redactarii primului articol pe aceasta tema.

Piata Progresul

Si, ca sa va faceti o idee despre cum se misca lucrurile in tara asta (probabil insa ca stiti deja cum), casa de pe strada Tarnava Mica (colt cu Vatra Dornei) este parasita inca din anii ’90. Ne intrebam, ce anume le impiedica pe autoritati sa faca ceva pentru a rezolva situatia, ce situatie juridica incredibila este marele obstacol… pe bune, chiar nu se poate face nimic?

1 Comment

  1. Andrei

    December 17, 2018 at 3:47 pm

    Sa ii ajute primaria ma lache trist ,frustrat ce esti nu sa ii dea afara mai bine iti vezi de viata ta

Leave a Reply

Your email address will not be published.

two − 1 =