Analiza Frames. Experimentul RADET: “Bucurestenii, in fata celei mai dificile ierni din ultimii 30 de ani”

incalzire

Pentru 1,2 milioane de bucuresteni, cei racordati la RADET, iarna lui 2019 se anunta a fi una plina de provocari. Vor avea apa calda si mai ales caldura, asa cum promit autoritatile? O intrebare la care raspunsul este greu de dat, avand in vedere starea critica in care se afla reteaua de termoficare si diferendul in justitie pe seama datoriilor neachitate, intre RADET si ELCEN.  Dincolo de asigurarile edililor, de promisiunile cu iz electoral, singura sansa ca bucurestenii sa nu tremure de frig este ca noul guvern sa treaca problema RADET pe lista prioritatilor, afirma analistii de la Frames, intr-o radiografie a situatiei din sistemul de termoficare al Bucurestiului.

,,Iarna nu-i ca vara’’. O expresie a unui personaj politic care a condus destinele Capitalei o buna perioada de timp si de care bucurestenii isi aduc aminte cu teama, in fiecare iarna.

Iarna lui 2019 se anunta a fi una extrem de dificila. Dincolo de prognozele meteo alarmiste, marea problema o reprezinta reteaua de termoficare care a ajuns la un nivel de degradare fara precedent in ultimii 30 de ani.

A doua cea mai extinsa retea de termoficare urbana din lume, dupa Moscova, cu peste 950 de kilometri de retea primara, 2.900 km de retea secundara si peste 1.000 de puncte si module termice, se afla in prezent intr-o situatie critica.

Potrivit analizei Frames, mai mult de 80%  din conductele termice ale RADET au o vechime de peste 25 de ani si trebuiau, de acum 10 ani, sa fie inlocuite.  Astfel s-a ajuns ca, aproape zilnic, multe dintre ele sa crape, iar racirea vremii si inceperea furnizarii caldurii vor accentua acest fenomen.

,,Iarna trecuta au fost peste 3500 de avarii si zeci de mii de bucuresteni au inghetat in case. In conditiile unei subfinantari cronice, cei de la RADET abia daca au reusit in acest an sa schimbe cateva dintre conducte si sa repare o parte din retea. O parte infima, de numai cateva procente’’, arata analiza Frames.

O dovada ca reteaua de termoficare a ajuns intr-un punct critic o reprezinta situatia apei de adaos, cea care asigura presiunea necesara pentru ca apa calda si caldura sa ajunga in apartamentele bucurestenilor.

“Cresterea volumului de apa de adaos atrage o degradare si mai mare a retelei”

ELCEN a ajuns in situatia de a pompa aproape 2000 de tone/ora, in conditiile in care in 2016 cantitatea nu depasea 1200 de tone. In 2017, pentru a mentine presiunea in conducte, ELCEN a crescut nivelul la 1600 de tone, iar in 2018 s-a ajuns la 2000 de tone.

Statisticile ELCEN arata ca presiunea din conductele tur in sezonul de iarna a scazut progresiv de la valori de 8 – 9 bari la 3,5 – 4 bari si debitul de apa de adaos a crescut progresiv de la valori de 800 t/h la 2600 t/h.

Cresterea volumului de apa de adaos atrage o degradare si mai mare a retelei de termoficare, pentru ca vine insotita de reactivi chimici care corodeaza conductele si limiteaza debitele de agent termic livrate. In plus, peste nivelul de 2000 de tone/h se intra intr-o zona periculoasa, existand riscul de avarii majore.

,,Functionarea in aceste conditii produce efecte distructive asupra agregatelor producatoare, in special asupra CAF-urilor, conducand la indisponibilizari repetate a acestora cu efecte negative asupra alimentarii cu energie termica a consumatorilor si limiteaza debitele de agent termic livrate”, declara, recent, Claudiu Cretu, administrator special al ELCEN.

,,In esenta, desi ELCEN si RADET fac toate eforturile pentru a mentine presiunea la un nivel constant, a devenit o sarcina extrem de dificila sa livreze apa calda si caldura la parametri normali. In conditiile in care conductele sunt foarte vechi, ruginite si pline de gauri, mare parte din apa se scurge in pamant’’, afirma Adrian Negrescu, managerul Frames.

CITITI IN CONTINUARE PE FRAMESMEDIA.RO

TE-AR PUTEA INTERESA SI:  Incep probele la cald pentru furnizarea caldurii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

10 + fifteen =