Apel al comerciantilor: Nu exista motive de ingrijorare privind stocurile de alimente sau alte produse!

alimente

Vestea declararii starii de urgenta in Romania, decizie care va fi anuntata oficial in cursul zilei de azi de catre Presedintele Klaus Iohannis, i-a determinat pe multi romani sa ia cu asalt magazinele pentru provizii, in special de alimente. Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR), pusi in fata unei astfel de situatii, au transmis un apel la cumpatare catre clienti, asigurandu-i ca “Exista cantitati si stocuri pentru toti”.

Va prezentam in continuare scrisoarea AMRCR:

“Stim ca multi dintre voi sunt preocupati in legatura cu efectele raspandirii Coronavirusului (Covid-19). Va intelegem si va impartasim ingrijorarile si va anuntam ca facem tot ce putem pentru ca voi si familiile voastre sa aveti alimentele si produsele esentiale de care aveti nevoie. Cele mai importante obiective pentru noi sunt de a ne proteja angajatii, clientii si de a asigura disponibilitatea produselor. Lucram indeaproape cu autoritatile, furnizorii si partenerii nostri logistici pentru a asigura furnizarea de bunuri in magazine si pentru a aproviziona depozitele logistice cu produsele a caror cerere este ridicata.(…) Dar avem nevoie si de ajutorul vostru. Va rugam sa fiti cumpatati si chibzuiti la ce si cat cumparati. Intelegem framantarile voastre, dar a cumpara mai mult decat ai nevoie poate insemna uneori sa ii lasi pe ceilalti fara produsele de care si ei au nevoie. Exista cantitati si stocuri pentru toti, daca suntem solidari si ne gandim si la nevoile tuturor. Doar impreuna vom avea grija de cei dragi noua si de cei care sunt in varsta sau vulnerabili. Facem tot ce putem pentru a face fata acestei provocari. Va asiguram ca prioritatea noastra, a tuturor, este sa fim cu totii in siguranta si sa va oferim produsele necesare”.

Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania a fost infiintata in anul 2003 si grupeaza urmatoarele 19 companii din retailul alimentar si nealimentar din Romania: Artima, Auchan, Brico Depot, Carrefour, Columbus, Cora, Decathlon, Dedeman, Flanco, Hornbach, Ikea, Lidl, Kaufland, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny Market, Profi, Selgros.

SURSA: Agerpres, via Libertatea

Leave a Reply

Your email address will not be published.

3 + five =