Primaria Capitalei amplaseaza noi senzori de monitorizare a calitatii aerului din Capitala

senzori

Primaria Municipiului Bucuresti, in parteneriat cu Fundatia Vital Strategies, va implementa si opera, incepand din acesta vara, un nou sistem de senzori care monitorizeaza calitatea aerului, complementar celui detinut de Guvern, prin Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor.

„Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat amplasarea unei noi retele cu 40 de senzori pentru masurarea calitatii aerului in Capitala. E vorba de un proiect sustinut de Bloomberg Philantropies in parteneriat cu OMS si el a devenit posibil pentru ca Bucurestiul a aderat anul trecut la Reteaua Orase Sanatoase”, afirma Primarul Capitalei, Nicusor Dan.

Cei 40 de senzori de aer vor fi calibrati pentru a detecta concentratiile de pulberi in suspensie PM 2.5, PM 10 si oxizi de azot NOx si vor fi oferiti Municipiului Bucuresti cu titlu gratuit de catre Vital Strategies. Vital Strategies va achizitiona senzorii si va suporta contravaloarea serviciilor de mentenanta timp de 2 ani, urmand ca ulterior responsabilitatea acoperirii acestor costuri sa fie preluata de catre Municipalitate.

Monitorizarea datelor va fi permanenta iar informatiile obtinute vor fi publice si vor servi la: investigarea surselor de poluare si aplicarea sanctiunilor care se impun (daca este cazul); aplicarea masurilor locale de reducere a poluarii (restrictii de trafic, extinderea spatiilor verzi, o mai buna igienizare a strazilor) si investigarea legaturilor intre poluarea aerului si problemele de sanatate.

Aprobarea de catre CGMB, in sedinta din data de 30.03.2022, a protocolului de colaborare dintre Municipiul Bucuresti si Organizatia Vital Strategies reprezinta primul pas in implementarea proiectului, urmand ca in perioada urmatoare sa fie parcurse urmatoarele etape:

– consultarea unui expert in calitatea aerului cu privire la tipul de senzori necesari, locatiile adecvate pentru instalarea senzorilor, monitorizarea datelor si interpretare etc.

– achiztionarea si instalarea senzorilor, iar ulterior monitorizarea datelor;

– transferul sistemului de senzori catre Municipalitate.

In prezent, Reteaua Nationala de Monitorizare a Calitatii Aerului este detinuta de Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

16 − ten =