Două vești importante de la Nicușor Dan legate de parcări și de termoficare

Nicușor Dan

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, ieri seara, în cadrul unei emisiuni televizate, că municipalitatea are intenţia de a modifica regulamentul de parcare din București și a făcut câteva estimări legate și de intrarea în normal cu termoficarea în oraș.

Astfel, legat de parcări, Nicușor Dan a precizat că a nivelul municipalităţii intenţia de a modifica regulamentul de parcare, astfel încât să nu existe zone diferenţiate, ci un tarif unic de 5 lei.

„În momentul de faţă există zona zero cu 10 lei, zona I cu 5 lei şi zona II cu 2,5 lei, dar în zona II sunt extrem de puţine locuri de parcare – nu ştiu dacă sunt 150-200, din cele 10.000. Şi atunci, pentru ca lucrurile să fie simple pentru toată lumea, este o propunere care este îmbrăţişată de consilierii generali, să simplificăm foarte tare regulamentul acesta. Propunera nu este în vigoare acum, dar vă confirm că aceste discuţii există şi există, practic, un consens pe subiectul acesta”, a spus edilul.

Nicușor Dan a mai precizat că taxarea parcărilor care țin de primărie nu a fost instituită pentru a se aduce bani la bugetul Capitalei, ci pentru a genera un trafic civilizat și pentru a încuraja utilizarea dă către șoferi a soluției park and ride (lăsara mașinii în parcările de la periferie și folosirea mijloacelor de transport în comun).

Un alt subiect important este cel legat de termoficare. Primarul a decclarat în cadrul aceleiași emisiuni de la B1TV că problemele cu căldura se vor rezolva în doi-trei ani datorită investiţiilor care vor permite readucerea reţelei de termoficare la nivelul de acum zece ani.

„Reţeaua principală are 1.000 de kilometri şi mai sunt 3.000 de kilometri pe reţele secundare, dar acolo pierderile sunt mai mici, pentru că distanţele sunt mai scurte. Reţeaua principală, dacă o întreţii, ar trebui să ai un ritm cam de 30 de kilometri pe an, ca să nu ai niciodată probleme. Problema este că noi, ani de zile, am făcut cinci-şase-şapte kilometri, şi atunci kilometrii de conductă care nu sunt schimbaţi s-au acumulat. Ca să o refacem cu totul durează 20 de ani. Dar ca să ne întoarcem unde eram ca şi calitate a serviciului acum zece ani, durează doi-trei ani”, a mai Nicușor Dan.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

twenty + 20 =