Ce conține noul regulament al Parcului Natural Văcărești și ce amenzi riscă cei care nu respectă legea?

Văcărești

Regulamentul Parcului Natural Văcărești a fost aprobat recent de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar entitatea care îl va pune în aplicare este Administrația Parcul Natural Văcărești, aflată în subordinea Primăriei Generale a Capitalei. Ce conține însă noul regulament și ce amenzi riscă cei care nu respectă legea?

Potrivit Asociației Parcul Natural Văcărești, printre cele mai importante prevederi cuprinse în Regulament se numără interzicerea aprinderii focului de orice fel în zona protejată, interzicerea fumatului, dar și accesul o cu orice vehicule motorizate (indiferent de tehnologie).

Iată câteva dintre cele mai importnate prevederi, subliniate de către Asociația Parcul Natural Văcărești:

  • Este interzisă aprinderea focului de orice fel, inclusiv aprinderea și eliberarea lampioanelor, folosirea oricăror materiale pirotehnice, focuri de artificii, petarde, pocnitori și altele asemenea
  • Fumatul este interzis în interiorul parcului, cu excepția a trei locuri semnalizate la intrările principale ale parcului.
  • Este interzis accesul cu vehiculele motorizate, inclusiv cu trotinete electrice.
  • Accesul animalelor de companie pe teritoriul parcului este permis doar dacă acestea sunt ținute în lesă. Stăpânii au obligativitatea adunării excrementelor produse de animalele de companie. Pentru câinii agresivi și periculoși este obligatoriu folosirea botniței.
  • Abandonarea sau incinerarea deșeurilor de orice fel este interzisă. Vizitatorii au obligația de a evacua deșeurile pe care le generează pe timpul vizitării zonei.

CITIȚI INTEGRAL NOUL REGULAMENT AL PARCULUI NATURAL VĂCĂREȘTI

Ce amenzi riscă persoanele care nu respectă regulile:

Potrivit aceleiași surse, nerespectarea dispozițiilor Regulamentului Parcului Natural Văcărești constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 6.000 lei (RON) pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON) pentru persoane juridice.

SURSĂ FOTO

Leave a Reply

Your email address will not be published.

five − three =