Revista Presei – O veste buna, doua rele

sobolani

Cele mai importante subiecte ale zilei in Revista presei de azi.

Agerpres: Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea indemnizatiilor pentru mame.

Legea aduce o serie de beneficii pentru mame: “Plenul Camerei Deputaților a adoptat la finalul lunii martie proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani.

Persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creșterea copilului timp de doi ani și timp de trei ani, pentru copilul cu handicap, după cum prevede unul dintre articolele acestui proiect de lege.”

Adevarul: A facut o comparatie intre programul “Prima casa” si Creditul imobiliar standard.

Pentru “Prima casa” avansul solicitat de banca este de 5%, pentru un credit imobiliar standard avansul este cuprins intre 15% si 30%. In cazul creditului imobiliar standard, “deşi valoarea creditului imobiliar standard este mai mică decât la „Prima Casă“, rata lunară este chiar puţin mai mare, iar asta din cauza dobânzii care o depăşeşte pe cea din programul guvernamental. Şi în acest caz se plătesc prime de asigurare, dar, în cele mai multe cazuri, şi comision de acordare a finanţării, care poate fi de ordinul sutelor de lei.

Ziare.com: a descoperit un detaliu care ar putea umfla preturile la intretinere cu pana la cateva sute de lei.

Este vorba despre montarea detectoarelor de gaze si obligativitatea montarii lor. Ca sa ne lamurim: “Potrivit ANRE, aparatele sunt obligatorii doar in situatia in care “conditiile tehnice nu mai corespund cu documentatia tehnica avizata in baza carora au fost realizate operatiunile de receptie tehnica si punere in functiune a instalatiei de utilizare a gazelor naturale”.

Altfel spus, “daca instalatia de utilizare corespunde cu conditiile tehnice incidente la momentul punerii in functiune, respectiv tamplaria ferestrelor, suprafetele vitrate, delimitarea incaperilor si grilele de ventilare au aceleasi caracteristici, atunci nu se impune montarea detectoarelor automate de gaze naturale”.

Insa situatia se schimba in momentul in care au fost facute modificari la structura initiala a imobilului (adica in momentul in care conditiile tehnice nu mai sunt aceleasi, dupa cum s-au exprimat cei de la ANRE), iar aici intra si montarea ferestrelor de tip termopan.”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

4 + eight =