Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat ieri seară, într-o emisiune la B1TV, că unii dezvoltatori imobiliari au început să dea în judecată inclusiv funcţionari ai primăriei şi că el, personal, a fost dat în judecată, solicitându-i-se 15 milioane de lei daune. Motivul acestui val de chemări în instanță este refuzul administrației de a emite autorizații de construire sau alte avize similare.
„În instanţă stăm destul de bine. Adică, noi refuzăm să emitem diferite tipuri de documentaţii, ei ne dau în judecată. Mai grav este că au început să dea în judecată şi funcţionari. Mă dau şi pe mine, evident, în nume personal. Asta e de la sine înţeles. Cei mai mulţi mi-au cerut 15 milioane de lei personal să le dau. Dar au început să dea şi funcţionari şi din cauza asta la concursurile pe care noi le-am făcut ca să angajăm funcţionari în Direcţia de Urbanism oamenii sunt reticenţi să se înscrie. Dar nu cedăm”, a spus edilul.
În acelați timp, Nicușor Dan susține că PMB va riposta în continuare pentru blocarea unor autorizații de construire emise ilegal de primăriile de sector, dând ca exemplu sectorul 2:
„Sectorul 1 a fost mai întârziat şi PUZ-ul n-a apucat să se dea. Sectoarele 3, 5 şi 6 s-au anulat repede şi au mai rămas 2 şi 4. Dintre 2 şi 4, evident că Sectorul 2 este mai bogat şi miza financiară e mult mai mare. Sunt malurile de lac, Pipera şi toate zonele pe care le cunoaştem. Instanţa a suspendat, primarii nu ar mai fi trebuit să dea nicio autorizaţie – ceea ce orice student de anul I ştie, că un act suspendat nu mai produce efecte. Numai că prefectul şi Inspectoratul de Stat în Construcţii i-au scris primarului: ‘Dă totuşi autorizaţii de construire în baza PUZ-ului’. Şi el a dat. Şi atunci noi pregătim nişte acţiuni împotriva acestor autorizaţii. (…) Sunt multe lucruri grave acolo. Mici cartiere, de trei-patru hectare, foarte dense, fără şcoli, cartiere pe spaţii verzi. Blocuri P+14 pe maluri de lac”