„Străzi Deschise, București – Promenadă Urbană” – în weekend, pe Calea Victoriei și pe Strada Sibiu din sectorul 6

strazi deschise

În weekendul 22-23 iunie, programul artistic al proiectului „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” cuprinde o nouă serie de concerte, spectacole de teatru pentru copii, instalații de artă interactivă, mini show-uri de acrobații, dar și concursuri cu premii surpriză, pe Calea Victoriei.

În premieră la această ediție, strada Sibiu din sectorul 6 al Capitalei se transformă în zonă pietonală între Bulevardul Timișoarei și strada Aleea Bujoreni și devine scena unui program complex, destinat publicului de toate vârstele: de la activități sportive, concerte de muzică live, spectacole de animație, până la ateliere creative de construcție păpuși.

Program artistic „Străzi deschise” pe Calea Victoriei // Weekend #11: 22-23 iunie 2024

Teatrul Odeon prezintă vizitatorilor instalația de artă interactivă „Odeon Theatre Fountain”, o selecție de imagini din cele mai îndrăgite spectacole din repertoriu, disponibile în ambele zile de weekend în intervalul 10:00-21:00.

Pe parcursul celor două zile, tot în zona Teatrului Odeon, Raiffeisen Bank România, în calitate de partener principal al proiectului „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” #4, îi așteaptă pe toți locuitorii Capitalei, în intervalul 17:00-20:00, cu numeroase surprize și concursuri cu premii.

Asociația Artiștilor Plastici București organizează, în zilele de 22 și 23 iunie, demonstrații de pictură pe pânză, în zona Muzeului Colecțiilor de Artă, în intervalul orar 10:00-19:00, iar participanții sunt invitați să admire operele de artă și să interacționeze cu artiștii vizuali.

Duminică, 23 iunie, începând cu ora 11:00, pe Calea Victoriei nr. 110 are loc atelierul „Povești din vechiul București”, susținut de Oana Oroș, unde participanții vor călători în timp prin intermediul imaginii și vor afla cum s-a transformat Podul Mogoșoaiei în Calea Victoriei de astăzi, precum și povestea familiei Mavrocordat și a casei în care se află expoziția Muzeului Național al Literaturii Române.

Ca o noutate a programului, în zona Statuii Iuliu Maniu, publicul este așteptat sâmbătă, începând cu ora 11:00, să ia parte la singurul eveniment național de evaluare a consumului propriu de alcool – Săptămâna Națională de Testare a Consumului Personal de Alcool, derulat de Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală, în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății din România. Participanții sunt încurajați să intre în centrele de testare, unde își pot evalua nivelul de consum de alcool prin efectuarea Testului AUDIT.

Pentru iubitorii de muzică live, trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție) – îi va încânta cu recitaluri electrizante și variate în prima zi de weekend începând cu ora 17:00, în fața Hotelului Novotel, iar pentru cei care preferă spectacolele de acrobații, Circul Metropolitan Bucureșteni completează atmosfera sâmbătă seara cu mini show-uri pline de energie și adrenalină în zona Monumentul Renașterii, de la ora 19:30. Fundația Andantino prezintă în cea de-a doua zi de weekend un spectacol de muzică și dans, începând cu ora 17:30 în zona Cercului Militar Național, iar artista Miruna Vidican va susține un concert de harpă inedit de la ora 20:00 în zona Magazinului Max Mara.

Întâlnirile preferate ale copiilor cu actorii Teatrului de Animație Țăndărică în fața Muzeului Național de Artă al României continuă și în acest weekend cu spectacolul de animație „Freestyle Puppetry”, sâmbătă, începând cu ora 18:00, iar duminică, de la 17:30.

Tot duminică, cunoscutul artist Damian Drăghici, în formula Damian & Brothers, va susține în programul artistic al weekendului #11 „Străzi deschise” pe Calea Victoriei un flashmob muzical pe traseul Strada Piața Amzei – Hotel Novotel în care publicul este invitat să cânte și să danseze, începând cu ora 18:30. Momentul pregătit de Damian Drăghici va continua cu podcastul moderat de Andrei Niculae, unde artistul va prezenta povești inedite despre viața profesională în zona Hotelului Novotel (ora 19:30).

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului București își așteaptă vizitatorii în fiecare zi de weekend între orele 10:00 și 17:30, cu expozițiile „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” // „Comorile haznalelor istorice din București”, prilej de a face o incursiune în istoria orașului.

Despre Programul artistic „Străzi deschise” în Sectorul 6, Strada Sibiu // Weekend #11: 22-23 iunie 2024 puteți citi AICI

PROGRAM ARTISTIC „STRĂZI DESCHISE, BUCUREȘTI – PROMENADĂ URBANĂ” 2024 / WEEKEND #11 | 22-23 IUNIE 2024

SÂMBĂTĂ, 22 IUNIE 2024

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu

10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” // „Comorile haznalelor istorice din București” – expoziții permanente și tematice (Muzeul Municipiului București)

Calea Victoriei – zona Teatrul Odeon

10:00 – 21:00: ODEON Theatre Fountain – instalație de artă interactivă (Teatrul Odeon)

17:00 – 20:00: Concursuri cu premii surpriză (Raiffeisen Bank România)

Calea Victoriei – Zona Muzeului Colecțiilor de Artă

10:00 – 19:00: Demonstrații de pictură pe pânză (Asociația Artiștilor Plastici din București)

Calea Victoriei – Zona Statuii Iuliu Maniu

11:00 – 19:00: Săptămâna de Testare a Consumului Personal de Alcool (Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală)

Calea Victoriei – zona Hotel Novotel

17:00 – 20:00: Concert trupa REAL – Andra Pierșinaru – (voce), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție)

Calea Victoriei – Zona Monumentul Renașterii

19:30 – 20:00: Minishow de acrobație (Circul Metropolitan București)

Calea Victoriei – zona Muzeul Național de Artă al României (spre Biserica Kretzulescu)

18:00 – 19:20: „Freestyle Puppetry” – spectacol de animație (Teatrul de Animație Țăndărică)

DUMINICĂ, 23 IUNIE 2024

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu

10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” // „Comorile haznalelor istorice din București” – expoziții permanente și tematice (Muzeul Municipiului București)

Calea Victoriei – zona Teatrul Odeon

10:00 – 21:00: ODEON Theatre Fountain – instalație de artă interactivă (Teatrul Odeon)

17:00 – 20:00: Concursuri cu premii surpriză (Raiffeisen Bank România)

Calea Victoriei – Zona Muzeului Colecțiilor de Artă

10:00 – 19:00: Demonstrații de pictură pe pânză (Asociația Artiștilor Plastici din București)

Calea Victoriei, nr. 110

11:00: „Povești din vechiul București” – atelier; coordonator: Oana Oroș (Muzeul Național al Literaturii Române)

Calea Victoriei – zona Cercul Militar Național

17:30 – 18:30: Spectacol de muzică și dans (Fundația Andantino)

Calea Victoriei – zona Muzeul Național de Artă al României (spre Biserica Kretzulescu)

17:30 – 18:50: „Freestyle Puppetry” – spectacol de animație (Teatrul de Animație Țăndărică)

Calea Victoriei – intersecție cu Str. Piața Amzei până în zona Hotel Novotel

18:30 – 19:30: Concert Damian Drăghici & Brothers

Calea Victoriei – zona Hotel Novotel

19:30 – 21:00: Podcast cu Andrei Niculae, invitat Damian Drăghici (Virgin Radio)

Calea Victoriei – zona Magazin Max Mara

20:00 – 20:45: Concert de harpă – Miruna Vidican

 

Restricții rutiere

Calea Victoriei | În weekendul 22-23 iunie, pe durata restricțiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia, strada Știrbei Vodă, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

În weekendurile în care se desfășoară evenimentul „Străzi deschise, București – Promenadă urbană”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00.

Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

În sectorul 6 al Capitalei, începând de sâmbătă, 22 iunie, ora 07:00, până luni, 24 iunie, ora 01:00, traficul este restricționat pe Strada Sibiu, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Timișoarei și Strada Aleea Bujoreni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

sixteen − 7 =