Bine de știut: Trei linii de transport public din Capitală modificate timp de patru zile

Campionatul Naţional de Drift

Liniile de autobuz 63, 385 şi N101 vor funcţiona pe trasee modificate, miercuri seară, joi, vineri, sâmbătă şi duminică, pentru a permite organizarea şi desfăşurarea evenimentului sportiv “Campionatul Naţional de Drift” în zona centrală a Capitalei.

Astfel, în perioada 04.09.2024 ora 22:00 á 09.09.2024 ora 05:00, se restricţionează traficul rutier pe Bd. Naţiunile Unite, între Str. B. P. Haşdeu şi Bd. Libertăţii, precum şi pe Bd. Libertăţii între Splaiul Independenţei şi Calea 13 Septembrie (Piaţa Francofoniei).

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a decis ca vehiculele liniilor 63, 385 şi N101 să circule, la dispoziţia agenţilor de ordine publică şi ai Brigăzii Rutiere, pe trasee modificate astfel:

  • Linia 63 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul “Master” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/ Bd. Libertăţii (Piaţa Francofoniei), apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Libertăţii, cu întoarcere în rondul Piaţa Regina Maria.
  • Linia 385 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul “Valea Oltului” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/ Str. Izvor (Piaţa Arsenalului), apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Izvor, Str. B.P. Haşdeu, Splaiul Independenţei şi apoi traseul de bază până la terminal “Piaţa Sf. Vineri”.
  • Linia N101 va funcţiona în nopţile de 04.09/ 05.09.2024, 05/ 06.09.2024, 06/ 07.09.2024, 07/ 08.09.09.2024 şi 08/ 09.09.2024 pe traseul de bază între terminal “Valea Oltului” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/ Bd. Libertăţii (Piaţa Francofoniei), apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Libertăţii, Bd. Regina Maria, Piaţa Unirii.

SURSĂ: Comunicat de presă PMB

Leave a Reply

Your email address will not be published.

19 − eighteen =