Ghidul rasistului de serviciu, cu Tanasă. Sau cum să murdărești orice cu rasism și xenofobie

• Tweet
• Pin It

Incidentul de la metrou de zilele trecute, când un paznic a fost lovit în față de un individ, are fix efectul unei „prăjituri” pe care imediat se așază muștele politice. Pe acestea din urmă le recunoști imediat pentru că sunt nesătule când vine vorba de o doză în plus de rasism și xenofobie, coctail cu care își ademeneasc masa de manevră.

Iată-l pe reprezentantul AUR, erou al cuvintelor aruncate din fața tastelor, luptător neînfricat împotriva… ei bine, a ce anume? A violenței? A agresiunilor din transportul public? Nu, a unei speculații mult mai profunde: naționalității agresorului! Pentru că, știți voi, când cineva comite o infracțiune, cel mai important lucru nu este fapta în sine, ci pasaportul făptașului.

În mintea domnului Tanasă, un agent de pază agresat nu este o victimă care merită simpatie și protecție. Nu, nu! Este un pretext. O scânteie divină care aprinde flacăra întrebării supreme: „Care este naționalitatea agresorului?” Nu despre sănătatea victimei întreabă omul. Nu despre siguranța în metrou. Nu despre lipsa de respect față de angajații care ne protejează. Ba! El vrea să știe dacă poate, cumva, să transforme un incident penal într-un manifest xenofob.

Observați subtilitatea retorică: „bărbat” și „călător” puse între ghilimele, de parcă ar fi concepte suspecte, probabil importate din Occident decadent. Pentru că un adevărat român, știm noi, nu agresează niciodată pe nimeni. Violența este, evident, o invenție străină, introdusă în țara noastră de valurile succesive de… de… ei bine, de oricine nu seamănă cu noi.

Frumusețea acestei strategii este că funcționează perfect indiferent de realitate. Dacă agresorul este străin, uite, aveam dreptate! Hai să facem legi împotriva tuturor străinilor! Dacă agresorul este român? Ei, atunci tăcem mâlc și căutăm următorul caz, următoarea ocazie de a pune întrebarea magică.

Domnul Tanasă solicită „public” informații despre „măsuri preventive”. Măsuri preventive împotriva cui, mai exact? Împotriva agresorilor în general, sau împotriva acelei categorii foarte specifice de agresori pe care domnia sa speră să-i identifice prin întrebarea numărul unu?

Este un exemplu de manual al populismului ieftin: iei un incident real, adaugi o doză generoasă de insinuări, presari cu „îngrijorare pentru siguranța publică” și servești totul pe pâine cu semințe de suspiciune etnică. Rețeta lui Goebbels, dar fără rafinamentul original.

Tanasă, paznicul vigilent al purității naționale, căruia nu-i scapă nicio ocazie  pentru a transforma o un incident într-o campanie politică. Un paznic agresat? Nu contează! Important este să punem întrebarea care contează cu adevărat: este agresorul suficient de român pentru a merita înțelegere, sau suficient de străin pentru a justifica o nouă rundă de retorica urii?

Și astfel, în timp ce victima adevărată – paznicul agresat – rămâne o notă de subsol în această poveste, reprezentantul AUR își continuă misiunea sacră: să facă din orice fapt divers un pretext pentru politica identității, să transforme fiecare știre în combustibil pentru mașinăria electorală a fricii.

Bravo, domnule Tanasă! Ați reușit să transformați compasiunea în suspiciune și solidaritatea în segregare. E o artă, într-adevăr. O artă joasă, dar o artă.

• Tweet
• Pin It