Conceptul, promovat de primarul general Ciprian Ciucu, urmărește să facă din Dâmbovița un spațiu de recreere și liant între comunități, după modelul marilor capitale europene.
„Dacă Paris are Sena, Amsterdam are Amstel, iar Londra — Tamisa, noi suntem obligați să punem în valoare Dâmbovița”, a declarat Ciucu, prezent în weekend la dezbaterea publică Dâmbovița Apă Dulce, alături de specialiști în urbanism, arhitectură și mediu, precum și de arhitectul șef al Bucureștiului.
Potrivit primarului general, demersurile administrative sunt deja în curs: autorizația de construire a fost semnată, iar proiectarea a fost demarată. Indicatorii tehnico-economici urmează să fie votați în Consiliul General în aproximativ o lună, după care lucrările vor putea fi scoase la licitație.
„Sper ca prin toamnă-iarnă să avem un câștigător al acestor lucrări și să vedem cu ochii noștri cum va fi transformată zona Dâmboviței”, a mai spus Ciprian Ciucu.
Precizăm că astfel de proiecte au mai fost propuse în trecut, dar toate au rămas doar niște simple idei uitate prin sertarele primariei Capitalei.
SURSĂ: Facebook/PMB
Termoenergetica anunță că, în perioada 28 septembrie – 9 octombrie, vor avea loc lucrări la rețeaua de termoficare a Capitalei. Intervențiile presupun montarea și conectarea unor conducte noi la...
Cristina Apostu | September 8, 2026
Cristina Apostu | August 21, 2026
NEWS ALERT! Avarie majoră la termoficare: Sectorul 4 rămâne fără apă caldă patru zile!
Cristina Apostu | August 19, 2026
Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4 își așteaptă iubitorii de gheață cu un program complet de sesiuni de agrement, de vineri până duminică. Weekendul care vine aduce sesiuni de...
Consilierii locali din Sectorul 4 al Capitalei urmează să voteze, în ședința din 6 noiembrie, un proiect de hotărâre privind reabilitarea a încă 24 de blocuri. Valoarea însumată a...
Se întâmplă sâmbătă, 31 octombrie, dar trebuie să știți că este pe bază de rezervare, pe care o puteți face chiar azi. „Halloween on ice”, eveniment organizat de Berceni...
Raluca | July 25, 2016
Iata ce amenzi risca posesorii de animale din Sectorul 4 daca nu respecta legea
Cristian Bolt | January 13, 2017
Andrei Vlad | July 16, 2018
Primaria Sectorului 4 si-a facut aplicatie mobila de sesizari
Cristina Apostu | November 6, 2026
Weekend de patinaj la Berceni Arena: program de agrement pentru 6-8 noiembrie 2026
Cristina Apostu | November 5, 2026
Bucureștiul sub asediu: 26 de șantiere deschise simultan și miza de 5 miliarde de lei
Cristina Apostu | November 4, 2026
24 de blocuri din Sectorul 4, propuse pentru reabilitare. Proiectul de hotărâre se votează vineri
Utilizam module cookie pentru a va oferi cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Pentru a afla mai multe despre modulele cookie pe care le folosim sau cum sa le dezactivati accesati butonul SETARI
Sectorul4live.ro utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta de utilizare cat mai buna. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dumneavoastra si au functii precum recunoasterea dumneavoastra atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ne ajuta sa inteleagem care sunt sectiunile din website pe care le considerati cele mai interesante si mai utile.
Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor folosind optiunile din stanga acestui mesaj.
Aflati mai multe despre Politica noastra de confidentialitate si Politica privind fisierele de tip cookie.
Fisierele cookie strict necesare trebuie sa fie activate permanent, astfel incat sa putem salva preferintele pentru setarile acestora.
Dezactivarea acestui modul cookie, va impiedica salvarea preferintelor. Aceasta inseamna ca de fiecare data cand vizitați sectorul4live.ro, va trebui sa activati sau sa dezactivati cookie-urile din nou.
Mai multe informatii despre Politica privind fisiere de tip cookie.
