Tot ce vrem sa stim, dar nu ne vor spune niciodata candidatii

candidatii

Nu puteam rata ocazia in aceasta campanie electorala sa aflam ce spune horoscopul despre candidatii la scaunul de edil al Sectorului 4. Este cea mai veche metoda prin care putem afla caracteristici mai putin cunoscute ale celor cu care urmeaza sa votam. Cum nu avem acces decat la datele publice, ne-am gandit ca nu ar strica sa aruncam o privire pe zodiile fiecaruia dintre ei si sa evaluam punctele forte si punctele slabe. Poate astrele ne vor ajuta sa luam o decizie buna!

Iata ce ne spun zodiile despre candidati:

1. Ovidiu Zara, nascut la data de 26 octombrie 1969 in zodia Scorpion

Este un semn de apa, feminin, dominat de planetele Marte si Pluto. Scorpionii sunt recunoscuti usor dupa ambitia cu care isi urmaresc scopurile. Sunt vicleni, subtili si au o mare putere de convingere. Sunt persoane introvertite, malitioase, uneori putand ajunge la sadism. Nu se dau inapoi de la atacuri dure si jocuri periculoase, fiind capabili sa mearga pana la capat pentru a-si atinge obiectivele.

Scorpionii sunt duri, neiertatori, se aprind repede, sunt capriciosi, visatori. Li se potrivesc meserii pragmatice, cu limite clare, dar si cele in care pot specula sau face descoperiri. Pot atat sa creeze si sa ajunga la succes, cat si sa distruga pana la a ruina un proiect. Caracteristica lor de a trata cu sange rece nu-i impiedica de la a face orice pentru scopul propus. Au o mare capacitate de autocontrol si nu se pierd cu firea. Scorpionii pot ocupa functii importante si pot gestiona bine anumite situatii conflictuale.

2. Daniel Baluta, nascut la data de 14 ianuarie 1977 in zodia Capricorn

Este un semn de pamant, feminin, dominat de planeta Saturn. Capricornii sunt spirite puternice, intreprinzatoare, ambitioase peste masura, cu mare capacitate de a-si indeplini obiectivele. Muncesc pana la epuizare si nu se dau inapoi pana cand nu isi duc la indeplinire scopurile. Sunt persoane sentimentale, active, entuziaste si considera ca toti cei din jur pot tine pasul cu ei. Au parte adesea de dezamagiri deoarece sunt capabili sa ofere mult si asteapta sa si primeasca in aceeasi masura.

Pe termen lung exista riscul sa isi asume prea multe responsabilitati si sa se trezeasca la un moment dat depasiti de situatie. Dar avand o mare capacitate de a se adapta se pot schimba din mers. Capricornii se raporteaza intotdeauna la vointa, isi fac planuri pe termen lung, stabilesc obiective, urmeaza pasi. Fiind atat de tipicari, pot fi considerati prea calculati.

3. Razvan Sava, nascut la data de 09 februarie 1969 in zodia Varsator

Este un semn de aer, masculin, dominat de planetele Uranus si Saturn. Varsatorii sunt persoane indreptate in general catre arta, creatie si au succes in aceste domenii care implica folosirea imaginatiei. Destul de iuti la manie, pot izbucni in mod necontrolat, pentru ca in cateva minute sa dea uitarii totul. Trec usor de la o stare la alta. Sunt persoane agitate, nerabdatoare, capabile sa isi asume responsabilitati, dar omit adesea pasi, vrand sa ajunga la rezultatul final. Datorita incapacitatii de a urma un plan risca sa fie nevoiti sa o ia de la capat pana cand vor respecta toti pasii. Daca nu vor reusi, pot delega alte persoane sa le reprezinte interesele, fara a mai fi nevoie sa isi asume responsabilitatea deciziilor.

Emotiile Varsatorilor sunt adesea puternice, acestia alegand sa isi urmeze mai mult instinctele decat ratiunea. Sunt spirite libere, creatoare si pot avea succese remarcabile in activitati spirituale si antreprenoriale. Le sunt potrivite acele meserii in care isi pot exprima creativitatea.

4. Stefan Spiridon, nascut la data de 12 decembrie 1986 in zodia Sagetator

Este un semn de foc, masculin, dominat de planeta Jupiter. Sagetatorii sunt impartiti de regula in doua categorii: foarte buni sau foarte rai. In functie de educatia pe care au primit-o si de influentele de care au avut parte se pot incadra intr-o tabara sau alta. Varianta de mijloc nu prea exista. Unii sunt ambitiosi, capabili sa atinga succesul, in timp ce altii dau cu piciorul oricarei sanse si atrag ghinioanele. Pot ajunge pe culmi sau se pot infunda in saracie, in functie de modul in care gestioneaza situatiile. Sunt persoane fermecatoare, adesea cu trasaturi fizice frumoase, inclinate catre reverie. Predomina partea imaginara, sagetatorii facand rar apel la ratiune. Sunt anxiosi, pot fi usor “lezati”, uita greu si nu prea iarta. Sunt orgoliosi, nu isi recunosc greselile, pretind supunere si idealizare din partea celorlalti.

Le sunt potrivite meserii din sfera artistica si creatoare, prin care isi pot exprima sentimentele.

5. Dumitru Dobrev, nascut la data de 27 august 1967 in zodia Fecioara

Este un semn de pamant, feminin, guvernat de Mercur. Fecioarele sunt persoane greu de inteles, analitice, cu sange rece, mult prea rationale. Obisnuiesc sa despice firul in patru si pun accent pe gandire, nu pe sentimente. Nu inteleg sentimentele celorlalti, lovesc usor si nu au remuscari. Fecioarele sunt ambitioase, capabile sa munceasca mult. Ajung la impliniri profesionale valoroase, ceea ce le confera satisfactie. Datorita firii prea rationale, risca sa se incurce in itele pe care le despica si pot avea nevoie de ajutor pentru a gasi solutii.

Pot fi pasionate de agricultura, horticultura sau colectii. Sunt egoiste, pun pe primul loc propria placere si nu prea tin cont de opiniile celorlalti. Fecioarele adopta un stil clasic-elegant si tin mult la fatada.

6. Marin Stefanel Dan, nascut la data de 19 iulie 1976 in zodia Rac

Este un semn de apa, feminin, nocturn. Despre Raci putem spune ca merg cu un pas inainte si doi inapoi, reusind foarte greu sa isi atinga obiectivele. Persoane sentimentale si suspicioase, pot ajunge la pasiuni orbitoare. Sunt capabili de anumite subtilitati, isi vad interesul in orice situatie, sunt invidiosi pe succesul altora. Se bazeaza foarte mult pe imaginatie, adesea traind dupa modelul unor eroi din povesti. Pretind de la viata finalul fericit al romanelor si sunt adesea dezamagiti de realitate. Se adapteaza greu, iar atunci cand o fac nu reusesc sa mai iasa din situatia respectiva.

Racii pot ajunge des la depresii. Pot sa obtina succesul in activitati spirutuale si parapsihologice, acestea ajutandu-i sa isi cunoasca punctele slabe si sa le elimine. Ca si conducatori pot merge mi mult inapoi decat inainte, dar aici intervine si educatia primita de fiecare individ. Ca si puncte forte, Racii sunt persoane prietenoase, dispuse la relatii pe termen lung.

7. Radu-Razvan Bratu-Iorga nascut la 17 noiembrie 1974 in zodia Scorpion

Am descris deja caracteristicile zodiei Scorpion la candidatul Ovidiu Zara. Sa trecem la urmatoarea zodie:

8. Constantin – Titian Filip nascut la data de 20 august 1967 in zodia Leu

Este un semn de foc, masculin, dominat de Soare. Despre Lei se stie ca sunt persoane puternice, iuti la manie, egocentrice, perseverente. Dispusi sa urmeze orice cai pentru a reusi sa isi atinga scopurile, Leii calca adesea pe cadavre. Pot fi razbunatori si orgoliosi. Leul este un semn zodiacal puternic, influent, care se distinge de altele prin puterea pe care o insufla in jur.

Persoanele nascute in aceasta zodie vor sa domine, iubesc sa detina controlul. Sunt ferme si greu de convins sa accepte alte opinii, isi pastreaza propriile idei chiar daca sunt gresite. Li se potrivesc carierele militare. Incapatanarea si fermitatea Leilor ii pot duce departe daca vor gasi persoanele care sa joace dupa regulile impuse de ei.

9. Paul Constantin Marinescu banuim ca este nascut la data de 12 iunie 1973 in zodia Gemeni. Cum nu am gasit prea multe informatii despre acest candidat, vom presupune ca data de nastere de pe pagina de facebook este corecta si va vom prezenta caracteristicile Gemenilor:

Este un semn de aer, masculin, nocturn. Stim despre Gemeni ca sunt schimbatori sau ca au mai multe fete. Este o capacitate diferita la acest semn zodiacal de a-si adapta dispozitia in functie de anturaj si de starea generala. Gemenii vor sa iasa in evidenta, sa fie placuti, vorbesc mult pentru a atrage atentia asupra lor. In relatii sunt adesea superficiali si instabili, copilarosi, usor de iritat. Se comporta intr-o maniera puerila atunci cand trebuie sa infrunte greutatile vietii sau dau bir cu fugitii.

Meseriile potrivite celor nascuti in acest semn zodiacala sunt: sportivi, medici, jurnalisti, scriitori sau cele din zona comunicarii si relatiilor publice deoarece in acest fel pot sa se exprime. Ca si puncte forte domina imaginatia, creativitatea si capacitatea de a trai fara stres, prin detasare.

 Mai avem doi candidati pentru functia de primar al Sectorului 4, dar nu am reusit sa gasim niciun fel de informatii despre acestia. Numele lor sunt Cosmin Sticlaru si Virgil Nicorescu.

 

1 Comment

  1. marius

    May 19, 2016 at 3:04 pm

    Cred ca li se potriveste destul de bine acest horoscop.Cel putin la Sava chiar se potriveste. Cred ca de asta s-a si aliat cu Piedone, pentru ca nu este capabil sa isi asume singur responsabilitati atat de mari.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

13 − 5 =