Voi ce ati cumpara cu 65.000 de euro? O “garsoniera” pentru viata de apoi sau un apartament bun in Berceni?

Ne uitam si noi ca oamenii curiosi pe site-urile de anunturi online si ne-au sarit in ochi niste preturi la niste garsoniere mai speciale: alea pentru vesnicie care, cel putin la Bellu, costa cat un apartament si o garsoniera, la un loc. Nu-i de mirare, pe de-o parte, Bellu este un cimitir unic si cu o istorie fascinanta. Dar zau asa, 65.000 de euro (aproape 300.000 de lei noi)? Nu-i cam mult?

Cu siguranta, pentru noi – muritorii de rand, este. Este enorm! Dar pentru altii, la fel de sigur, nu este. Dovada: astfel de locuri de veci de 5 stele se tot vand, probabil pentru ca una este sa fii ingropat in Bellu, vorba aia, sa imparti tarana cu Eminescu, Marin Preda, familia Cantacuzino etc. si alta e sa ajungi printre anonimi… Sa lasam gluma si sa vedem cat costa afacerea.

In Cimitirul Ortodox Bellu din Sectorul 4, cunoscut si ca “Gradina cu suflete”, pretul locurilor de veci il depaseste cu mult pe cel al apartamentelor din cartier. Mai mult, chiar si preturile apartamentelor noi din complexurile rezidentiale construite in ultimul an sunt mult mai mici decat un “loc cu verdeteata” la Bellu. Eternitatea e mai scumpa decat viata, am putea spune, basca nu-i nici prea sigura investitia. Dar pana la urma, poate ca si luxul acesta de dupa moarte are rolul lui: dai un ban si vezi pe urma daca ai avut de ce. Sau nu.

Pe unul dintre cele mai cunoscute site-uri de publicitate din Romania am gasit, pentru un cavou sau un loc de veci in Cimitirul Ortodox Bellu, preturi cuprinse intre 26.000 euro si 65.000 euro. Pentru cei cu conturi grase sau bani la saltea poate ca nu reprezinta o problema sa ofere acest pret in schimbul unui loc langa una dintre celebritatile inmormantate acolo. Si unde mai pui ca e pentru eternitate. Adica, si in cazul in care celebritatea nu ar vrea sa mai stea langa noul sau vecin anonim, tot nu ar avea cum sa fuga! Asadar, dau rudele un ban, dar decedatul sta in fata: pe aleea celebritatilor sau in imediata sa apropiere!

Am facut o comparatie intre 4 “garsoniere” din Bellu si 4 garsoniere si apartamente dintr-un cunoscut complex rezidential din sectorul 4. Iata ce a iesit:

Cavourile si capela, frumos fotografiate (e un mod de a spune), ca pentru o prezentare serioasa, isi asteapta locuitorii. Preturile, asa cum vedeti, variaza: 28.000 sau 40.000 euro cavoul, 65.000 euro capela. Pentru locul de veci care este la “super oferta, numai 26.000 euro”, proprietarul a considerat ca nu sunt necesare fotografii.

 

Pentru garsoniere si apartamente gasiti toate detaliile in anunturi, fotografii si schite. Dar tineti cont ca acestea sunt pentru muritori. Ganditi-va bine atunci cand va angajati la un credit pentru urmatorii 30 de ani: merita sa cumparati cu banii astia o casa in care veti locui cativa zeci de ani sau un loc de veci pentru totdeauna? Macabru, dar din pacate, adevarat.

La asemenea preturi, moartea este o provocare financiara!

1 Comment

  1. george

    June 9, 2016 at 3:25 pm

    Multi nebuni sunt pe lumea asta. Oricum nu este nebun cine cere ci, cel care da.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

6 + three =