Este aproape incredibil! O treime dintre asociatiile de proprietari refuza sa dea drumul la caldura de teama facturilor imense

furnizarea caldurii

Romania. Bucuresti. 2016 – Capitala europeana cu pretentii …unde peste 3000 de blocuri nu au in acest moment caldura.

Nu, de aceasta data nu mai este de vina RADET-ul. Si, de fapt, nici nu se poate vorbi despre vina cuiva anume. In schimb se poate vorbi despre saracie si despre mentalitatea comunista care zice “mai bine mai punem pe noi inca o haina”, decat sa platim factura la caldura de pe acum.  Peste 3000 de asociatii de proprietari din Bucuresti (din cele aproximativ 10.500 in total) au decis sa faca cereri de amanare a furnizarii agentului termic de la RADET. Probabil este un record in istoria administratiei. Multe dintre aceste blocuri sunt locuite de oameni in varsta cu venituri mici, care prefera sa stea in frig decat sa plateasca mai mult la intretinere.

Subiectul este atat de sensibil incat nici nu stim ce ar mai fi de zis. Nu-i poti blama pe cei care strang cureaua ca sa-si cumpere medicamente, dar nu-i  poti condamna nici pe ceilalti locuitori (unii dintre ei cu copii mici!) care sunt privati de un serviciu banal in secolul XXI si care injura printre dinti fara sa poata face nimic. De fapt, situatia asta bizara bate orice statistica economica si arata adevaratul nivel de trai la care a reusit tara asta sa ajunga din ’89 si pana acum.

Sa-i condamnam pe politicieni si pe cei care si-au mutat dosurile de pe un fotoliu de “ales” pe un altul mai bun, pe managerii diverselor regii si companii de stat, entitati economice aproape fantomatice si care sunt pe marginea falimentului? Da, macar atat putem sa facem. Macar ca gest. Ca oricum nu ne incalzeste cu nimic…

CITESTE SI: RADET a dat drumul la caldura. Consumatorii sunt rugati sa verifice daca vanele de la subsolul imobilelor sunt deschise!

2 Comments

  1. bogdantco

    October 12, 2016 at 3:20 am

    Sa contorizeze gazele ca eu m-am saturat sa plătesc pt altui

  2. andrei

    October 12, 2016 at 10:30 am

    Si mie imi e teama de facturile uriase dar pe de alta parte m.am saturat sa inghet de frig in casa asa ca prefer sa platesc mai multi bani decat sa inghet de frig.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

17 − 11 =