Povestea cu “uite aprobarea, nu e aprobarea” dateaza inca de vineri, 14 octombrie, cand, sustine Primaria Generala, Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunarilor publice a analizat solicitarea PNL. In weekend, lideri ai PNL, printre care si presedintele liberal, Alina Gorghiu, au acuzat-o pe Gabriela Firea, Primarul Capitalei, ca nu vrea sa aprobe mitingul.
„Ce naste din Iliescu, comunism respira. Am aflat acum cateva minute că Primaria Capitalei a decis cenzurarea manifestatiei publice pentru care PNL a facut, zilele trecute, demersurile institutionale. Evenimentul ar urma sa aiba loc sambata aceasta. Mizam pe participarea bucurestenilor care sustin o guvernare reformista dupa 11 decembrie. Cer Primariei Capitalei sa intre urgent in legalitate si sa acorde aprobarea pentru desfasurarea mitingului PNL“, a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook. Cu alte cuvinte, agitatie mare dom’le, mare de tot. Din pacate, pe un subiect care nu prea exista.
Lucrurile nu stau chiar asa cum spune doamna Gorghiu, pentru ca, tot institutional vorbind… mitingul a primit unda verde, dupa cum veti vedea in continuare.
Duminica, Gabriela Firea a iesit “pe sticla” si a confirmat ca PNL a depus o solicitare pentru organizarea mitingului din data de 22 octombrie: „Am primit la Primaria Generala a Capitalei o solicitare din partea PNL pentru a organiza un miting pe data de 22 octombrie, deci sambata viitoare, intre orele 8,00 — 14,00, miting pentru sustinerea Guvernului tehnocrat, in Piata Victoriei, perimetru cuprins intre bulevardul Aviatorilor, Parcul Kiseleff, bulevardul Ion Mihalache, Titulescu, Calea Victoriei, Lascar Catargiu. (…) Probabil ca este batalie intre PNL si USR care sa sustia mai tare un guvern neperformant, un guvern format din minstri recomandati nu de propria competenta, ci de multinationale. Asa scrie aici, uitati, organizatorul adunarii publice: PNL. Obiectul adunarii publice: miting pentru sustinerea Guvernului tehnocrat. Numar participanti: circa 50.000 de persoane din Bucuresti si din provincie. Deci vor veni cu autocarele si vor bloca Bucurestiul sambata viitoare“, a declarat Primarul General. Ce a omis sa spuna clar G. Firea este daca va da sau nu autorizatia, desi era clar ca ar fi fost o greseala (mai ales politica, in prag de alegeri parlamentare) sa n-o faca.
Replicile au continuat si in “scena” si-a facut aparitia si deputatul PNL, Cezar Preda, care a afirmat ca mitingul va fi amanat: “PNL va organiza o actiune similara pe 5 noiembrie. Speram să primim toate avizele pana atunci”, a spus Preda, pentru News.ro.
Dar, ca sa vezi, in jurul orei 15:00, tot astazi, Primaria Generala arunca pe piata un comunicat de presa, care chiar ne face sa ne intrebam, de data asta pe bune, se mai tine sau nu mitingul sambata asta?
“Avand în vedere informatiile vehiculate in mass-media in legatura cu mitingul Partidului National Liberal, Primaria Municipiului Bucuresti face urmatoarele precizari. Primaria Municipiului Bucuresti a aprobat mitingul PNL, inca de ieri, 17 octombrie, de la orele pranzului. Acesta a fost aprobat pentru sambata, 22 octombrie, in Piața Victoriei, intre orele 8:00-14:00, iar perimetrul pentru desfasurarea mitingului este urmatorul: B-dul Aviatorilor, Parcul Kiseleff, B-dul Ion Mihalache, B-dul Nicolae Titulescu, Calea Victoriei, B-dul Lascar Catargiu”, se arata in comunicat.
Iar partea cea mai interesanta abia acum urmeaza: “Facem precizarea ca, desi li s-a comunicat faptul ca evenimentul a fost aprobat, pana la această ora, reprezentantii Partidului National Liberal nu au venit sa ridice protocolul in forma originala“.
Pe noi, ca bucuresteni, ne intereseaza, de fapt, altceva. Domnilor si doamnelor politicieni, mai faceti mitingul ala sambata? Ca sa stim daca fugim de vineri din Bucuresti sau nu, la cat puhoi de lume anuntati ca vine sa-l sustina pe Ciolos… Sau era invers, PNL are nevoie de sustinerea lui Ciolos? Nici noi nu mai stim.