Potrivit unui comunicat de presă al PS4, documentul a fost semnat de primarul general Nicușor Dan în ultima sa zi de mandat la Primăria Capitalei, după ce expertizele tehnice recente au confirmat starea avansată de degradare a acestui obiectiv de infrastructură critică.
„Mă bucură faptul că, în perioada imediat următoare vom putea începe lucrările de consolidare și de punere în siguranță a întregii zone pietonale și rutiere din Piața Unirii. Este foarte important să refacem placa de beton, veche de aproximativ 100 de ani, din centrul Bucureștiului și să evităm posibile incidente neplăcute, așa cum ne-au semnalat experții tehnici care au analizat structura și au evaluat tot ceea ce ține de Planșeul Unirii. Îi mulțumesc pentru colaborare și pentru eliberarea autorizației de construire Primarului General, Nicușor Dan, și îi urez succes în cea mai înaltă funcție publică, aceea de Președinte al României”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Conform autorizației emise, lucrările vor cuprinde următoarele intervenții majore:
Regenerarea spațiilor publice din zona Piața Unirii va reprezenta prima etapă a proiectului, urmată de refacerea structurii cuvei râului Dâmbovița. Elementul central al proiectului îl constituie refacerea completă din temelii a Planșeului Unirii.
Modernizarea infrastructurii va include și refacerea rețelelor edilitare, instalarea unei noi semnalizări și a marcajelor rutiere, precum și sistematizări pe verticală pentru optimizarea fluxurilor de trafic.
Măsuri temporare vor fi implementate prin executarea unor drumuri temporare și instalații de irigații, iar fântânile arteziene din zonă vor face obiectul unor intervenții temporare pentru asigurarea funcționalității.
Reprezentanții Sectorului 4 vor organiza în perioada următoare o întâlnire de lucru cu toate părțile implicate: constructorii, reprezentanții Primăriei Municipiului București și societățile distribuitoare de utilități. Scopul acestei întâlniri este stabilirea unui grafic detaliat de execuție a lucrărilor.
Toate informațiile relevante privind debutul și desfășurarea lucrărilor vor fi prezentate publicului în cadrul unei conferințe de presă ce va fi programată după întâlnirea de coordonare, se mai arată în comunicatul de presă.
Proiectul de refacere a Planșeului Unirii reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura centrului Capitalei din ultimii ani, având în vedere rolul strategic al acestei zone în fluxul de trafic al Bucureștiului.