Daniel Băluță nu exclude o nouă candidatură la Primăria Capitalei: „Este un lucru pe care îl iau în calcul”

Daniel Baluta

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a lăsat deschisă posibilitatea unei a doua candidaturi la Primăria Generală a Capitalei, declarând că o astfel de abordare este „normală” din perspectiva poziției sale de președinte al PSD București.

„Este un lucru pe care îl iau în calcul. Nu este o decizie pe care să mi-o pot propune astăzi. Dar, privind în perspectivă, este normal să am în vedere o astfel de abordare, pentru că sunt președinte al PSD București”, a afirmat Băluță în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV.

Edilul sectorului 4 a subliniat importanța experienței și a rezultatelor concrete în activitatea politică, precizând că un politician trebuie să fie „un om curajos” care să strângă suficiente realizări pentru a se prezenta „cu o ofertă extraordinară în fața oamenilor”.

Băluță s-a poziționat alături de primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, și alți edili ca reprezentant al unei „alte abordări din punct de vedere al vieții politice”, evidențiind implicarea sa activă în rezolvarea problemelor bucureștenilor.

În declarația sa, liderul PSD București a făcut referire și la lecțiile învățate din înfrângeri, apreciind că acestea „ne fac să fim mai buni” pe termen mediu și lung.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

eleven + 20 =