Firea: au fost demarate procedurile pentru achizitionarea unor utilaje pentru topit zapada

utilaje de topit zapada

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, anunta ca Municipalitatea “a demarat deja procedurile pentru achizitionarea mai multor utilaje de topit zapada”, pentru ca deszapezirea din aceasta iarna sa fie eficienta. Dupa cum stiti daca ati urmarit site-ul Sectorul4LIVE, noi am scris, inca de anul trecut, despre intentia, pe atunci a primariei sectorului 4, de a cumpara sau inchiria utilaje de topit zapada. Pana acum, insa, cel putin in sectorul nostru, revolutia in materie de deszapezire cu masini de topit zapada nu s-a intamplat iar subiectul pare sa fi fost dat uitarii de cei din primaria locala.

Revenind la planurile Gabrielei Firea legate de interventiile pentru deszapezire edilul nu spune si cand ar putea aceste utilaje pentru topit zapada sa ajunga cu adevarat in dotarea lucratorilor care se vor lupta cu omatul in aceasta iarna. In cel mai bun caz trebuie sa ne multumim cu o estimare de genul “vor fi achizitionate in timp util pentru aceasta iarna”. Asa sa dea Dumnezeu.

Intrucat se apropie sezonul rece, am dispus, la nivelul Primariei Generale, dar si al institutiilor subordonate, masurile necesare pentru a se interveni eficient si la timp pentru inlaturarea efectelor vremii nefavorabile. Ca o noutate fata de anii precedenti, am demarat procedurile pentru achizitionarea unor utilaje de topit zapada, care vor asigura o deszapezire eficienta. De asemenea, vom achizitiona un numar important de utilaje tip freza, cu ajutorul carora vom putea interveni pe trotuare sau pe aleile dintre blocuri, zone care in mod traditional aveau cel mai mult de suferit de pe urma zapezii. De asemenea, au fost actualizate planurile de interventie, astfel incat toate institutiile si firmele de salubrizare sa actioneze coordonat la nivelul intregii Capitale. Luni vom avea un comandament dedicat pregatirilor pentru sezonul rece, la care vor participa primarii de sectoare si toate institutiile din subordinea PMB“, afirma primarul General, prin intermediul unui comunciat de presa publicat de PMB.

CITESTE SI: VIDEO: Primaria sectorului 4 vrea sa achizitioneze utilaje care topesc zapada. Deja testeaza un model produs in Romania

“Bucurestenii nu vor plati mai mult pentru apa calda si caldura”

Tot in comunicatul de presa al Primariei Generale, Gabriela Firea declara ca nu exista niciun fel de motive de ingrijorare legate capacitatea RADET –  ELCEN de a asigura agentul termic necesar incalzirii pe parcursul intregii ierni. Mai mult, spunea Gabriela Firea, bucurestenii nu vor plati mai mult pentru apa calda si caldura: “Tot in contextul pregatirii pentru iarna, am luat masurile necesare privind plata in avans a gazelor naturale pentru producerea de energie termica in Capitala. Asa cum am promis, bucurestenii nu vor plati mai mult pentru apa calda si caldura, majorarea pretului giga-caloriei fiind suportata de catre Primarie. Drept dovada, facturile pe luna octombrie au inregistrat o scadere cu peste 27% fata de luna octombrie 2016. Resping cu tarie afirmatiile mincinoase din ultimele zile, potrivit carora facturile pentru incalzire s-ar majora. Din contra, valoare facturilor a scazut“.

Cum ne-am obisnuit sa suflam si in iaurt ca sa nu ne mai frigem cu promisiuni, noi nu spunem decat ca speram ca declaratiile primarului sa se adevereasca. Cu alte cuvinte, vom trai si vom vedea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

fifteen − 11 =