Este oficial: În primăvară începe reabilitarea a 210 km rețea de termoficare în București. Contractele au fost semnate astăzi!

termoficare

PMB anunță, printr-un comunicat de presă, că Primarul General, Nicușor Dan, a semnat astăzi (01 noiembrie 2022), cu reprezentanții companiilor câștigătoare ale licitației, cele 5 contracte pentru reabilitarea a 210 km rețea de termoficare cu finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Așa că este oficial acum, în sfârșit se va face cu adevărat ceva concret pentru punerea pe picioare a sistemului centralizat de termoficare din Capitală. Nu va dura puțin, ci până la 4 ani, având în vedere anvergura investiției, însă credem că este clar pentru oricine că aceste lucrări de reabilitare sunt singura opțiune pe care o are Bucureștiul.

”Este cea mai mare investiție în termoficare din acest mandat, cu o valoare de 260 de milioane de euro, din care 200 de milioane euro fonduri nerambursabile.

Contractele pentru proiectare și execuție au fost încheiate pe o perioadă de 4 ani, iar proiectarea a fost deja demarată, astfel încât să putem începe lucrările de execuție din primăvara anului viitor.

Termoficarea este una dintre prioritățile acestei administrații pentru că sistemul de termoficare reprezintă una dintre cele mai mari probleme pe care le are Bucureștiul, în care nu s-a investit timp de peste 30 de ani.

Este motivul pentru care am direcționat bani către acest domeniu și pentru care am făcut efortul, pe de o parte, de a remedia rețeaua, pe de altă parte de a găsi noi funcțiuni pentru producerea energiei termice”., a declarat Nicușor Dan.

Potrivit aceluiași comunciat de presă, lucrarea a fost împărțită în 5 loturi, cu o lungime de aproximativ 40 km fiecare, iar toate cele 5 asocieri care au câștigat licitația sunt ale unor constructori români:

  • Lotul 1 – Magistrala II SUD – Asocierea SC ELSACO ELECTRONIC SRL (Lider) – SC SICOR SRL (asociat) – SC ENERGOMONTAJ SA (asociat)
  • Lotul 2 – Magistrala II – III Grozăvești – Asocierea SC ELSACO ELECTRONIC SRL (Lider) – SC SICOR SRL (asociat) – SC ENERGOMONTAJ SA (asociat)
  • Lotul 3 – Magistrala V Grozăvești – Asocierea CONSTRUCTII ERBAȘU SA (Lider) – CONSIX CONSTRUCȚII SRL (asociat)
  • Lotul 4 – Magistrala Progresu – Berceni – Asocierea CONSTRUCTII ERBAȘU SA (Lider) –  CONSIX CONSTRUCȚII SRL (asociat)
  • Lotul 5 – Magistralele II Sud, II-III Grozăvești, V Grozăvești, Progresu – Berceni, II Vest, I-II-III Vest – Asocierea SC ENERGOMONTAJ SA (Lider) – SC ELSACO ELECTRONIC S.R.L (asociat) – SICOR SRL (asociat) – IPCT INSTALAȚII S.R.L. (asociat)

SURSĂ

Leave a Reply

Your email address will not be published.

sixteen + 9 =