Parcul Tineretului va fi reabilitat complet până la finalul lui 2023!

Parcul Tineretului

De ce avem șantiere cam prin tot parcul Tineretului? Pentru că Primăria Capitalei, de care ține acest parc, a decis să îl reabiliteze aproape în întregime. Iar asta înseamnă refacerea podului, reabilitarea aleilor, dar și a scărilor dintre aleile care înconjoară lacul. După cum știți, lucrările au demarat de ceva timp, iar Primarul General, Nicușor Dan, estimează și o dată la care șantierul va fi gata, iar parcul va fi redat, în întregime, bucureștenilor.

Într-o postare pe Facebook,Nicușor Dan, spune că toate lucrările din Parcul Tineretului ar putea fi finalizate până la finalul acestui an.

Care este stadiul lucrărilor din Parcul Tineretului?

Primarul susține că Lucrările de reabilitare și consolidare la podul Tineretului avansează. S-au decopertat cele două tabliere, încep lucrările la capetele podului, așa cum e prevăzut în proiectul tehnic, se demontează balustrada care va fi recondiționată și se vor amplasa schelele metalice.

Podul, care nu a fost niciodată reparat de când a fost construit, este amplasat pe aleea principală din Parcul Tineretului, fiind format din două structuri identice paralele care traversează lacul situat în interiorul parcului şi este destinat traficului pietonal şi ocazional auto, în situaţii de urgenţă şi pentru lucrări de întreţinere.

Pe lângă pod se reabilitează și aleile din Parcul Tineretului, inclusiv scările dintre aleile care înconjoară lacul.”

Nu în ultimul rând, mai precizează edilul, într-o postare pe Facebook, „pentru a nu transforma parcul într-un șantier, constructorul, Trustul de Clădiri Metropolitane, lucrează pe etape: întâi aleile deteriorate din zona Cuțitul de Argint, apoi aleile dinspre Bd. Tineretului, iar la final se reabilitează aleile ce fac legătura între Șoseaua Olteniței și parc. Se va moderniza și aleea de pământ de lângă Sala Polivalentă. Estimăm că lucrările se vor termina până la sfârșitul anului.”

1 Comment

  1. abwehr

    October 5, 2023 at 9:32 pm

    36 de luni au fost alocate construirii podului de peste Dunare de la Braila, iar voi va chinuiti 1 an pentru podul de 50 de m de peste Lacul Tineretului pe care nu trec decat oameni si biciclete. Ati scos toate treptele si asa sunt de luni de zile, probabil nu v-au intrat spagile inca. Pe pod, armaturi de fier zac in acelasi loc de luni de zile. La intrarea de pe Oltenitei ati turnat beton pe partea stanga, in loc sa plantati niste pomi. Intre parcul e devastat de luni de zile pentru cateva asfaltari banale de strazi pe care nu trec decat oameni. “Arhitectii” si primarii… nu va luati si voi un concediu prelungit??? Fie-ti-va mila de noi, cei care traim in Sectorul 4…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

eight + eight =