Strada Maior Opris Ilie isi trage numele de la administratorul parcelarilor de pe terenurile fostelor vii dintre Soseaua Oltenitei si Soseaua Giurgiului. Ilie Opris a fost un ardelean sustinator al Memorandumului Transilvaniei din 1892 (prin care se solicitau pentru populatia romana drepturi etnice egale cu ale populatiei maghiare), un om extrem de apreciat atat de proprietarii Colorian si Paltineanu, dar si de cumparatorii locurilor de casa. Era considerat, de altfel, “sufletul injghebarii cartierului Bellu”, asa cum scrie pe monumentul mormantului sau.
Strada Mariuca a fost denumita dupa fetita de 12 ani, Maria Ion Zaharia, care a dat dovada de un curaj incredibil in Primul Razboi Mondial, in batalia de la Marasesti. Un post de observatie al trupelor romanesti fusese stabilit intr-un nuc din livada bunicului ei, iar Mariuca s-a imprietenit cu soldatii si a deprins secretele muncii lor. Cand soldatul observator a fost ucis, curajoasa fetita i-a luat locul, ajutand armata romana sa impiedice inaintarea trupelor germane. Viata Mariucai a fost insa curmata de o explozie. Micuta eroina a fost inmormantata in Mausoleul de la Marasesti, alaturi de mii de ostasi care s-au jertfit pentru tara.