Program complet Zilele Bucurestiului 2018: trei zile de concerte si spectacole!

Zilele Bucurestiului

Evenimentul Zilele Bucurestiului, care celebreaza 559 de ani de la prima atestare documentara a Bucurestiului, precum si implinirea a 100 de ani de la Marea Unire, va avea loc in acest weekend, timp de trei zile. Organizatorii, adica PMB si CREART, promit concerte si spectacole pe gustul tuturor. Vedeti la sfarsitul articolului si restrictiile de circulatie inerente in cazul unor astfel de evenimente.

Zilele Bucurestiului – Vineri, 21 septembrie 2018 – Concert Gheorghe Zamfir

Vineri, 21 septembrie 2018, in Piata Constitutiei, are loc concertul extraordinar al maestrului Gheorghe Zamfir, eveniment dedicat intregii sale cariere, avand invitati numerosi artisti de talie nationala si internationala, personalitati marcante ale genului liric. Invitat special in cadrul concertului extraordinar, artistul francez Enrico Macias se alatura maestrului Gheorghe Zamfir pentru un duet de exceptie, anunta PMB intr-un comunicat de presa.

Zilele Bucurestiului – Sambata, 22 septembrie 2018 – Concert Hurts si show de videomapping iMapp Bucharest

Sambata, 22 septembrie 2018, se va desfasura cea de-a V-a editie a evenimentului iMapp Bucharest – unul dintre cele mai mari show-uri de 3D videomapping din lume, un concurs international care aduce design-ul, arta contemporana si spectacolul, direct pe fatada de 23.000 de metri patrati a Palatului Parlamentului. Cele 10 echipe ale caror lucrari vor fi prezentate la iMapp Bucharest 2018 sunt: Sila Sveta din Rusia, Go2 Productions din Canada, LosRomeras and OTUCINEMA din Spania, NullPixel din Mexic, SKG Media din China, United Motion Labs din Austria, Mindscape Studio din Romania, OCUBO din Portugalia, ArtZebs din Ucraina si Vision Impossible din Olanda.

Inaintea concursului de 3D video-mapping, pe scena din Piata Constitutiei, va urca trupa britanica HURTS. Trupa romaneasca de rock alternativ, The Mono Jacks, va concerta in deschiderea HURTS, si, inaintea mult asteptatelor concerte, DJ-ul CS84 va anima publicul pentru o seara de exceptie.

Zilele Bucurestiului – Duminica, 23 septembrie 2018 – Rod Stewart in Piata Constitutiei

Duminica, 23 septembrie 2018, in incheierea Zilelor Bucurestiului, Rod Stewart, unul dintre cei mai mari artisti din toate timpurile, va sustine un concert extraordinar live. “In cariera sa de peste 50 de ani, artistul a acumulat vanzari din peste 200 de milioane de albume si single-uri si a castigat comunitati de fani din intreaga lume. In anul 2016, acesta a primit titlul onorific de Cavaler din partea Majestatii Sale Regina Elisabeta a II-a pentru contributiile sale in muzica si pentru actele caritabile”, informeaza primaria Capitalei.

In deschiderea concerului Rod Stewart, va urca pe scena trupa Vunk, una din cele mai indragite formatii de pop-rock din Romania.

Primaria Capitalei mai precizeaza ca accesul la toate aceste evenimente este gratuit si se face, in fiecare zi, incepand cu ora 17:00, concertele de deschidere vor incepe in jurul orei 19.00, iar proiectiile din cadrul iMapp Bucharest incep la ora 22:30. Intrarea este libera.

Restrictii de circulatie de Zilele Bucurestiului

In perioada 21-23 septembrie, pentru evenimentele dedicate Zilelor Bucurestiului, care vor avea loc in Piata Constitutiei, pentru buna desfasurare a evenimentului se va restrictiona traficul rutier, dupa cum urmeaza:

– Pana pe data de 26 septembrie, ora 23.00, banda III adiacenta Pietei Constitutiei (aferenta celor două bretele: bretea Parchet si bretea Ministerul de Finante);

– 21 septembrie, ora 15.00 – 24 septembrie, ora 06.00, pe Bd. Unirii, tronsonul cuprins intre Bd. I.C. Bratianu si Piaţa Constitutiei, precum si pe Bd. Libertatii, tronsonul cuprins intre Bd. Natiunile Unite si Calea 13 Septembrie.

Sursa: PMB via Agerpres

Leave a Reply

Your email address will not be published.

fourteen − 7 =