REVISTA PRESEI 29 DECEMBRIE: Cele mai importante subiecte ale ZILEI

Revista Presei

REVISTA PRESEI 29 DECEMBRIE: Cele mai importante subiecte ale ZILEI / Peste 3 milioane lei alocate primăriilor pentru bursele elevilor; Cu cât se scumpesc benzina și motorina de la 1 ianuarie 2024; Cine este adversarul electoral al lui Nicușor Dan; Meteo pe 4 săptămâni; Primele concluzii ale anchetei după incendiul de la Ferma Dacilor; Plafonarea tarfelor polițelor RCA, prelungită 6 luni / Ce prețuri vor crește de la 1 ianuarie ca efect al majorării TVA; Trenurile de metrou vor circula în noaptea de Revelion în București

REVISTA PRESEI 29 DECEMBRIE

AGERPRES: Guvernul alocă primăriilor peste 3 milioane de lei pentru bursele elevilor / Guvernul va aproba, vineri, alocarea de la bugetul de stat a 3.115.000 lei către autorităţile publice locale, pentru plata burselor elevilor din învăţământul preuniversitar particular şi confesional. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat că decizia va fi aprobată în cadrul şedinţei de guvern de vineri. Astfel, vor fi asigurate sumele pentru bursele de excelenţă olimpică I şi II; bursele sociale pentru elevi şcolarizaţi fără taxe şi bursele tehnologice.

B365: Cu cât se scumpesc benzina și motorina de la 1 ianuarie 2024, adică în câteva zile. Guvernul mărește accizele și publică lista noilor prețuri / Ministerul Finanțelor a publicat lista cu noile accize, cele pentru 2024. Iar carburanții ar urma să se scumpească începând cu 1 ianuarie. Hotnews reamintește că noul tabel al Finanțelor este de fapt aplicarea prevederilor faimoasei (și infamei) „Ordonanțe trenuleț”, care prevede că accizele la benzină și motorină se măresc cu 50% din creșterea prețurilor de consum de la 1 ianuarie și cu încă 50% de la 1 iulie 2024.

LIBERTATEA: Nicușor Dan dezvăluie în Libertatea cine este adversarul său în alegeri. „Corupția imobiliară este un pericol la adresa democrației. Vă invit să acționați”, spune primarul către cetățeni / Plecând de la un text semnat de Costi Rogozanu în Libertatea, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a trimis redacției o opinie în care vorbește despre cererea de dizolvare a Asociației Salvați Bucureștiul de către compania imobiliară One, dar și despre imixtiunea dezvoltatorilor în presă.

ADEVĂRUL: Meteo pe 4 săptămâni: ce ne așteaptă în ianuarie. Unde lovește iarna adevărată, cât scad temperaturile / Anul 2024 începe cu vreme de primăvară. Meteorologii anunţă temperaturi peste cele obişnuite pentru cea mai mare parte a lunii ianuarie în întreaga ţară. Doar în săptămâna 8-15 ianuarie temperaturile vor fi scăzute.

OBSERVATORNEWS: Primele concluzii ale anchetei după incendiul de la Ferma Dacilor / Raed Arafat, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a oferit primele reacţii după ancheta pornită în urma tragediei care a curmat opt vieţi. Arafat spune că alarma de incendiu nu a funcţionat, iar ISU nu are suficient personal pentru a controla absolut fiecare locaţie în parte. Arafat spune că este în primul rând responsabilitatea proprietarilor de a avea toate avizele şi de a fi în regulă cu toate actele.

ECONOMICA: Guvernul prelungește cu șase luni plafonarea tarifelor polițelor RCA / Guvernul a aprobat în şedinţa de joi prelungirea plafonării cu încă şase luni a tarifelor poliţelor RCA la nivelul din februarie 2023, la care se adaugă rata inflaţiei de maximum 6,8%, transmite Agerpres.

HOTNEWS: Ce prețuri vor crește de la 1 ianuarie ca efect al majorării TVA , a noii taxări la băuturile cu zahăr și a creșterii accizei la carburanți / Nu este un secret că urmează să avem parte de creșteri de prețuri în 2024, lucru menționat și de Banca Națională a României în raportul asupra inflației. Motivul: noile taxe ale Guvernului Ciolacu, introduse prin Legea 296/2023. Printre multe altele care au un impact direct asupra companiilor mici și mari, se află și altele ce țin de taxarea consumului, referindu-ne atât la majorarea TVA pentru anumite produse și servicii, cât și la băuturile cu zahăr sau creșterea accizei la carburanți în două etape, una fiind de la 1 ianuarie.

G4MEDIA: Trenurile de metrou vor circula în noaptea de Revelion în București /

„De Revelion ai transportul garantat pentru cea mai tare petrecere dintre ani. În noaptea de Revelion, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 02:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 02:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute”, informează Metrorex printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

eleven − 1 =