Scandal intre Nicusor Dan si Daniel Baluta. Marul discordiei? Demolarea unui restaurant din mijlocul parcului Oraselul Copiilor

Oraselul Copiilor

Sfarsitul saptamanii trecute a fost marcat de un nou scandal intre deputatul Nicusor Dan si primarul sectorului 4, Daniel Baluta. Marul discordiei: decizia administratiei locale de a demola, vineri 1 mai 2020, un imobil cu parter si mansarda (restaurantul Medieval), aflat in mijlocul parcului Oraselul Copiilor.

In timp ce primaria sustine ca imobilul era construit ilegal in parcul Oraselul Copiilor, deputatul Nicusor Dan spune ca, din contra, actiunea de demolare a imobilului este ilegala, in conditiile in care proprietarul a contestat dispozitia de demolare, iar procesul in instanta nu a fost incheiat.

Ce spune Nicusor Dan:

“Primarul Băluță a început azi demolarea unui imobil din Orășelul Copiilor, în care funcționa un restaurant și locuința unei familii cu copii. Demolarea este ilegală din mai multe motive. Luni 4 mai Curtea de Apel București urma să judece suspendarea dispoziției de demolare. În tradiționalul dispreț față de lege, primarul Băluță s-a grăbit să demoleze, astfel încât să pună instanța în fața faptului împlinit. Proprietarii nu au apucat să își recupereze bunurile înainte de demolare. Clădirea demolată a fost construită în anii 70 și extinsă cu autorizație de construire emisă în 2013 de Primarul Sectorului 4. Dispoziția de desființare spune că este o construcție provizorie pe domeniul public, deși autorizația din 2013 este pentru o construcție definitivă”

Ce spune Daniel Baluta:

“După cum instanța ne-a spus în prima sentință, această construcție este una ilegală dintr-un motiv simplu, domeniul public nu se poate vinde, nimeni nu poate fi proprietar pe domeniul public, pentru că de la un chioșc de 81 de mp, într-o manieră absolut incredibilă, această construcție a crescut exponențial având aproape 300 de mp. Ca atare, nu am făcut altceva decât să implementăm decizia instanței. Modul în care s-a construit a fost unul în afara legii, ați văzut că inclusiv vegetația de lângă a fost afectată de această extindere, și ca atare, așa cum este firesc, terenul trebuie readus în circuitul spațiilor verzi ale parcului. Din anul 2016, contractul de închiriere cu Sectorul 4 a expirat și este foarte important ca nuanță juridică, nicio construcție ridicată pe domeniul public nu este definitivă. Orice construcție ridicată în baza unui contract de închiriere pe perioadă determinată, în mod evident, după cum legea spune, este o construcție provizorie. Faptul că în autorizația de construire din 2013 nu scrie că autorizația de construire este provizorie, probabil a fost o omisiune. Instanța a clarificat acest lucru, important este că legea spune că nimic din ce se construiește pe domeniul public nu este definitiv. Departamentul Juridic al Primăriei a considerat că trebuie să implementăm în regim de urgență această dispoziție a instanței și să demolăm construcția”, a declarat, pentru Hotnews, primarul sectorului 4.

Pe scurt, in timp de primaria se intreaba “De ce este interesat Nicusor Dan de salvarea unei construictii ilegale aflata in parc?”, deputatul spune demolarile cladirilor construite in toate parcurile din capitala trebuie sa se faca legal, iar vina eliberarii unor autorizatii de construire ilegale trebuie imputata celor care le-au emis.

VEDETI MAI MULTE DETALII PE HOTNEWS.RO

VEDETI REACTIA OFICIALA A PRIMARIEI SECTORULUI 4 AICI

Leave a Reply

Your email address will not be published.

7 + eight =