Scandal mare între Asociația Parcul Natural Văcărești și Primăria Capitalei din cauza unei decizii a noii Administrații a Parcului!

Parcul Natural Văcărești

UPDATE: Șefa Administrației Parcului Văcărești, Ștefania Simion, a declarat pentru Libertatea că nimeni nu dorește desființarea acelor foișoare, ci mai degrabă înlocuirea lor. Motivul? Cele de acum sunt vechi de câțiva ani și chiar pun în pericol siguranța vizitatorilor.

Asociația Parcul Natural Văcărești renunță la colaborarea cu Primaria Municipiului Bucuresti și solicită demisia actualei conduceri a Administrației Parcului Natural Văcărești. Decizia Asociației vine în urma intenției actualei Administrații a Parcului Natural Văcărești (de abia constituită), de a demola infrastructura de vizitare a parcului, respectiv a foișoarelor care reprezintă principalele facilități de observare a vieții sălbatice din parc.

Potrivit unui comunicat de presă publicat de către Asociație pe Facebook, motivele pentru care Asociația Parcul Natural Văcărești a luat această decizie sunt următoarele:

Administrația Parcul Natural Văcărești demolează infrastructura de vizitare a parcului (potrivit notificărilor primite), apreciată de zecile de mii de vizitatori. Asociația PNV s-a angajat în mod oficial să suporte costurile reparațiilor acestora dacă expertiza tehnică o va cere. Administrația nu a comunicat nimic în acest sens.

– Parcul nu are pază corespunzătoare și incendiile de vegetație afectează parcul în continuare. În ultimele două luni au avut loc 6 incendii. Amintim, pe 5 aprilie au ars 15 hectare din cele 183 ale Parcului, și nu 1,5 hectare cum a menționat în mai multe rânduri conducerea Administrației.

– Administrația Parcului nu comunică public și transparent planurile pentru administrarea parcului. De exemplu, nu se cunoaște scopul prezenței utilajelor de foraj aflate în ultimele zile în parc. Prezența acestora a fost semnalată de vecinii parcului, care au trimis fotografii.

– Administrația Parcului a comandat mai multe contracte pentru studii, cercetări și lucrări în parc, însă acestea nu sunt publice și nu se cunosc conținutul și bugetele acestora. Totodată, a refuzat constant să folosească studiile și datele obținute de Asociația Parcul Natural Văcărești în 10 ani de activitate (cercetare și monitorizare a biodiversității, monitorizare a vizitatorilor, ridicări topografice, foraje hidrologice, regulament, măsuri de conservare etc.) preferând să contracteze unele noi, din bani publici, pentru aceleași cercetări. Lista cu tot ceea ce Asociația Parcul Natural Văcărești a pus la dispoziția Administrației Parcului poate fi consultată în fișierele atașate. Toate acestea au fost realizate exclusiv cu finanțare privată.

– Administrația Parcului s-a opus plantării de arbori pe limita exterioară a parcului, în apropierea arterelor rutiere, cu rol științific, de protecție și de reducere a poluării. Asociația PNV a plantat și îngrijit în ultimii ani arbori care vor constitui o perdea forestieră în jurul parcului.

– Asociația PNV este exclusă constant din planurile de administrare ale parcului deși anul trecut, prin semnătura Primarului General, i se recunoștea oficial dreptul de co-administrator în viitoarea structură de management.

Florin Stoican, președintele Asociația Parcul Natural Văcărești, afirmă că ”în ultimul an, am tot încercat pe toate căile posibile și am sperat că parteneriatul dintre asociația noastră și Primăria Municipiului București va fi unul benefic parcului și bucureștenilor. Din păcate, am ajuns acum ca Administrația Parcului Natural Văcărești nu numai să refuze parteneriatul oferit de noi, dar și să respingă și să împiedice sistematic propunerile de proiecte venite din partea noastră”.

SURSĂ

Leave a Reply

Your email address will not be published.

1 × 2 =