Primaria Sectorului 4 propune schimbarea numelui Bulevardului Metalurgiei in “Europa Unita”. Cum vi se pare ideea?

metalurgiei

Primarului Sectorului 4, Daniel Baluta, a anuntat ieri, pe Facebook, ca primaria intentioneaza sa schimbe numele Bulevardului Metalurgiei. Astfel, noua artera ar urma sa se numeasca Europa Unita. Momentan nu este nimic oficial, din contra, se pare ca primarul vrea ca locuitorii din sector sa isi spuna opinia pe marginea acestei schimbari.

Suntem convinsi ca si voi va intrebati de unde aceasta idee si care sunt argumentele care o sustin.

Tot primarul explica demersul:

“Zona bulevardului Metalurgiei s-a transformat în bine în ultimii ani. Aici, avem deja reabilitată porțiunea dintre intersecția cu Turnu Măgurele și rondul de la Metro, iar anul acesta pregătim și segmentul dintre sensul giratoriu și Șos. Berceni.

În plus, tot aici avem în lucru proiectul Parcului Tudor Arghezi, iar în celălalt capăt al arterei de circulație, se apropie și finalizarea lucrărilor la cel mai nou și mai modern complex educațional din România, cel ridicat în curtea fostului colegiu Miron Nicolescu.

În apropiere, construim și stația de metrou, așa că punem preț pe infrastructura rutieră și cea educațională, astfel încât zona să crească și mai mult, să fie atractivă pentru investitori și să aibă toate funcțiunile și facilitățile demne de București, capitală europeană.

Noi, cei din primărie, credem că în acest context, este necesară și schimbarea denumirii bulevardului Metalurgiei, denumire ce aduce aminte de o epocă demult apusă și care în mod clar nu mai este reprezentantivă acestei zonei din sudul sectorului.”

Asa cum spuneam si noi mai sus, noul nume ar putea fi Europa Unita, daca si locuitorii sectorului 4 vor sustine aceasta propunere a primariei. Cu alte cuvinte, puteti sa “votati” chiar pe pagina de Facebook a primarului.

4 Comments

  1. Thor

    July 15, 2021 at 11:42 am

    Penibil , s-au terminat denumirile Romanesti s-au terminat eroii in romania si o luam aiurea . De exemplu Erou Martir Maresal Victor Iona Antonescu nu putem sa denumim , maine poimaine ne trezim ca o sa spuna Macron sau Merkel sau Biden ca ridicam in slavi marxisti

  2. Thor

    July 15, 2021 at 11:53 am

    Penibil , s-au terminat denumirile Romanesti s-au terminat eroii in romania si o luam aiurea . De exemplu Erou Martir Maresal Victor Iona Antonescu nu putem sa denumim , maine poimaine ne trezim ca redanumim strazile cu numele marxistilor Macron , Merkel , Biden sau de ce nu Armand Clotid sau si mai rau Xavier Bettel

  3. Amelia

    July 19, 2021 at 1:16 pm

    O idee proasta, numai daca te gandesti ca cei care stau acolo trebuie sa schimbe toate actele . Altceva nu au gasit de facut ? Gunoiuyl a inceput sa zaca pe strazi, se matura de forma iar sacii stau si cate 3 zile pe strada pana sunt ridicati.

  4. Zeca Madalin

    July 30, 2021 at 6:00 pm

    Redenumirea bulevardului poate ca s-ar impune. Insa denumirea “Europa Unita” o apreciez neadecvata.
    In general se recomanda ca denumirile arterelor sa aiba conotatii importante in memoria colectiva locala, iar “Europa Unita” nu intruneste aceasta cerinta. Mai potrivita ar fi denumirea Bulevardul Europa, fara asocierea cu termenul “Unita” (chiar daca Romania este in Uniunea Europeana). Bulevardul Unirii este deja luat.
    Ori ar putea fi identificata o denumire mai clasica, cu tenta istorica.
    Eu votez impotriva denumirii de “Europa Unita”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

four × one =