Situatia cu apa calda si caldura bucurestenilor e la fel de albastra ca politica de dambovita!

miting

Este a nu stiu cata oara cand auzim de la Primarul Capitalei, Gabriela Firea,  asigurari ca bucurestenii vor avea apa calda si caldura la iarna. Cum suna asta? Ce-i drept, nu e singurul si nici primul edil care face afirmatia asta (la nevoie) dar, paradoxal, se pare ca este pentru prima data cand chiar am putea sa ramanem fara agent termic si apa calda. Adica acum, situatia pare a fi pentru prima data “albastra”, cum se zice in popor. Ca vorba aia, au mai fost declaratii de tipul “va asigur ca” si de la Oprescu, si de la Videanu, si de la Basescu, dar niciunul nu a ajuns sa-si nuanteze atat de mult afirmatiile precum Firea.

Ce vreau sa spun este ca daca in trecut, prin mandatele celorlati primari, tragicomedia cu datoriile RADET la ELCEN, ELCEN la Distrigaz etc. era lichidata relativ rapid, acum s-a ajuns mult mai departe. Stiti bine despre ce vorbesc: popriri de conturi, amenintari mai mult sau mai putin voalate si, cel mai important, pentru prima data se spune pe fata ca de fapt avem de-a face cu presiuni politice pentru achitarea unor datorii care, cel putin teoretic, ar mai putea fi amanate.

Gabriela Firea a iesit aseara pe post la RomaniaTV si a zis direct cam cum stau lucrurile: “este o intoxicare politica, marca PNL”. Categoric, ca orice politician si Firea ar putea sa minta pentru ca politica fara “gogosi” n-am prea vazut pana acum. Dar, in toata minunatia asta de scandal din care cei care privesc la televizor nu prea mai inteleg mare lucru, a iesit la suprafata, totusi, o informatie utila, care mai decanteaza din balastul politic. ELCEN, care a pus poprire pe toate conturile RADET (inclusiv pe salariile regiei), datoreaza la randul sau nu mai putin de 150 de milioane de lei catre Distrigaz. Dar, cum se face ca numai si numai in pragul iernii vine vorba de datoriile astea din lantul slabiciunilor cu apa calda si caldura? Si, mai cu seama, cum de se intampla asta mai virulent decat oricand in an electoral (mai sunt vreo trei luni si ceva pana la “parlamentare”)? Datoriile astea nu s-au strans intr-o saptamana, ci in zece ani, oameni buni! Iar daca Firea are dreptate cand afirma ceva, apoi tocmai despre asta este vorba: cineva vrea ca suma asta imensa fie platita acum, in cateva zile, dupa ce zece ani toate regiile si companiile astea s-au codit ca fetele mari, au mimat paruiala si n-au facut nimic concret ca sa gaseasca o solutie. La fel si guvernele, cate-or fi fost ele intre timp.

Si, pentru ca parodia sa fie completa, toate aceste nume, ELCEN, Distrigaz, Radet, sunt entitati care, sub o forma sau alta, tin de statul roman. Nu-i asa ca-i nostima situatia cand statul isi face singur dreptate taindu-si piciorul stang cu mana dreapta? Singurul care poate rezolva toata mascarada asta rupta parca din filmele cu prosti este Guvernul. Dar sa vrea Guvernul “tehnocrat, apolitic” sa ajute administratia “de stanga” a Bucurestiului? Ne cam indoim ca are vreun motiv, pentru ca nu conteaza victimele colaterale. Sigur e ca vin alegerile din decembrie si fiecare avem cate o miza: noi vrem caldura in calorifere, ei, despre oricare “ei” ar fi vorba, vor sa castige alegerile.

2 Comments

  1. Laura

    September 12, 2016 at 7:06 pm

    De doua saptamani, in parcul Tineretului din sectorul 4 nu se mai aprind luminile. Se face oare economie de bani?

  2. ana

    September 13, 2016 at 6:50 am

    Se va alege praful de tot de Bucurestiul asta cu Firea primar al capitalei!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

5 + 15 =