Un nou scandal in CL Sector 4: consilierii USB acuza ca nu li s-a acordat numarul legal de reprezentanti in comisii

ajutor social

UPDATE: Surse apropiate situatiei din Consiliului Local al Sectorului 4 ne-au declarat ca, in cadrul urmatoarei sedinte de consiliu, PSD intentioneaza sa renunte la un loc intr-una dintre comisii, in favoarea USB. Probabil, miscarea este gandita pentru a linisti apele. Ramane sa vedem cum vor evolua lucrurile si daca se va ajunge pana la urma la un consens care ar fi benefic pentru toată lumea. Iar cand spunem toata lumea, ne referim la locuitorii Sectorului.

Consilierii Uniunii Salvati Bucurestiul (USB) Sector 4 protesteaza, prin intermediul unui comunicat de presa, impotriva unor nereguli care au avut loc in sedinta extraordinara din 4 iulie. Potrivit acestora, USB sector 4 nu a primit reprezentanti in comisiile de specialitate in conformitate cu numarul de consilieri alesi.

Mai exact, dupa cum explica pe pagina sa de Facebook Nicusor Dan, Presedintele USB, “exact la comisia de urbanism, pe unde trec toate PUD-urile (inclusiv pe spatiile verzi, de exemplu in Parcul Tineretului), USB nu a prins niciun loc la Sectorul 4. Alocarea s-a facut prin votul secret al consilierilor de la toate partidele. Alocarea incalca OG 35/2002 care spune ca locurile din comisii sunt proportionale cu numarul de consilieri. USB are in consiliu 6 consilieri din 27 (22%), comisia are 5 locuri (1 loc = 20%), deci un loc in comisie trebuia sa revina USB-ului.”

Consilierii locali USB acuza toate celealte partide reprezentate in Consiliul Local Sector 4 de coalizare impotriva lor si ameninta cu o actiune in instanta.

“Grupul de consilieri ai USB va cere Prefectului sa atace in contencios administrativ aceasta hotarire a Consiliului Local sector 4, iar daca Prefectul nu o va face, consilierii USB o vor ataca ei”, in instanta, se mai arata in comunicatul de presa.

Sursa: Hotnews

12 Comments

  1. corina

    July 6, 2016 at 1:03 pm

    Pai numai asta stiu sa faca consilierii USB, sa ameninte, sa nu uite care este rolul lor in Consiliul Local si sa isi faca treaba nu scandaluri pe banda rulanta.

    • pietre Iliescu

      July 6, 2016 at 3:33 pm

      adica , au fosti alesi sa inchida ochii la toate combinatiile si ilegalitatile nu ?este normal sa ceara respectarea legii , dar cine a votat cu un partid care are 6 primari din sapte cercetati penal…ce sa inteleaga din democratie ..

    • Gabriel

      July 6, 2016 at 7:23 pm

      Corina, si daca totusi cei de la USB au dreptate? Tu vrei sa spui ca mai lasi PSD-ul sa-si faca manevrele comuniste decat “scandal”?

      Tu esti un fel de persoana care de obicei voteaza doar Iliescu sau trandafirii?

    • PARVU VASILCA

      July 10, 2016 at 5:40 pm

      Nu ati inteles ce scrie in articol!!! Este vorba de incalcarea legii cu privire la reprezentativitate. Adica sa-i lase pe ceilalti consilieri sa-si faca de cap cu PUD-urile si cu spatiile verzi, si USB sa se faca astfel partasi la ilegalitati?

    • Ileana

      July 22, 2016 at 9:45 am

      Am inteles ideea ta, dar nu ai dreptate. Cu “tace si face” nu mai merge. USB are dreptate

    • Radu Vasilescu

      July 24, 2016 at 1:14 pm

      Psd- iștii sa nu respecte legea? Nu se poate!Ei sunt cei mai mari hoți și stiu să fure fără să se observe!

    • Corinel

      August 12, 2016 at 9:00 am

      Corina, tre sa ai tu niste combinatii pe la primarie. Sau esti postaca? Sa fim seriosi, altfel chiar nu se poate. Ori esti corupta si tu, ori lucrezi pt corupti…

    • Cristi

      August 17, 2016 at 4:10 pm

      Asta e motivul pt. Care au fost aleși și trebuie lăsați sa își facă treaba, sunt singurii care fac exces de zel, este avariat și nu văd de ce pe noi alegători sI locuitori ai bucurestiului nu i-am sustine…

  2. barbu.c

    July 7, 2016 at 10:22 am

    mai domnii consilieri puneti mina la treaba, sunt o gramada in sec4. are drep, si nicusor dati-i locul ala si nu faceti ca pe vremea lui piedone, mai si munciti ca lovele aveti suficiente!!

    • Mitica

      July 7, 2016 at 1:29 pm

      Dl. Barbu – Treaba buna se face CU RESPECTAREA LEGII, in SPRIJINUL CETATENILOR si in CONFORMITATE CU VOTUL ACESTORA.
      D-na. Corina – Solicitarea USB ar fi “amenintare” doar daca ar reprezenta un pericol real si palpabil pentru majoritatea din consiliu. Cum nici macar nu le-a trecut prin minte sa ia in serios solicitarile consilierilor USB de respectare a Legii 215/2001 si OG OG 35/2002, nu stiu cum de ce se simt amenintati.
      Nu inteleg si pace cum de nu este bine nici cand nu se respecta legea in constructii, in licitatii etc. nici cind cineva cere oficial respectarea
      acesteia.

  3. Doru

    July 7, 2016 at 1:03 pm

    Pai este nomal.Sunteti din afara gastii.Nu trebuie sa stiti care si cum ia spaga.

  4. Danyella

    August 22, 2016 at 10:16 am

    Consilierii USB, sunt OAMENI VERTICALI cu PRINCIPII şi RESPECT faţă de LEGE, nu fac COMPROMISURI,pentru că sunt Oameni cu DEMNITATE,care-şi respectă Cetaţenii,şi NIMENI NU ESTE MAI PRESUS de LEGE.Aşa că domnilor, consilieri,indiferent carui partid aparţineţi,nu faceţi PACT cu “HOŢIA,MINCIUNA” închizând ochii la ÎNCĂLCAREA LEGII.RASPUNDEŢI,:Cine vă dă dreptul sa faceţi Matrapazlâcuri,cu orice preţ ,nepăsându-vă,că acolo în Consiliul primăriei aţi ajuns sa Votaţi legi în spiritul Adevarului, al Cetaţeanului,facându-i Viaţa mai frumoasă.Aşa că lasaţi-vă de “tacticile vechi” specifice unui regim de tristă amintire,şi purcedeţi la treabă.Ieşiţi din Birouri şi mergeţi pe teren,sa vedeţi căte probleme, sunt vitale de rezolvat, în sector, iar voi ,dragilor ,nu vă pasă.MIZERIE,INFERNALA,SUFOCANTĂ,cei îndrituiţi ,cu curăţenia, au dispărut, s-au volatilizat, sau apar ici şi colo ,dau de 2-3 ori cu mătura după care se “relaxează cu telefonul şi paharul de nes,cafea,DEHH,saracii au muncit din greu,Ghenele,după un sfârşit de săptămână sunt pline ochi,FOCAR de INFECŢIE, prin staţiile RATB,Mizerie Strigătoare la cer ,chiar oare ,cetăţenii acestui oraş nu pot fi Disciplinaţi,desigur unii dintre ei,care au lipsit de la educaţia din primii ani de viaţă ,şi aruncă cu Nonşalanţă ,pe stradă ,resturile de la tot ce consumă .Inadmisibil ,un Oraş trist murdar,şi cei ce s-au vrut “Şefi” la primărie ne tratează cu Dispreţ.DOmnule primar, poate vă aduceţi aminte ce aţi promis,în Campanie, doar ca sa fiţi ales, şi acum… ce facem ne facem că facem.Câte Blocuri aţi anvelopat din 5 Iunie? Ce va spune Blocul A8,de lângă parcul Covasna? au ridicat doar schelele, în 2 luni de la alegeri .Poate vă aduceţi aminte, şi schimbaţi Macazul.aşaar fi Drept şi Corect.RESPECT,faţă de NEVOILE CETAŢEANULUI!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

two × one =