VIDEO: 18 mașini vor monitoriza plata de către soferi a parcărilor din București

masini

Primele două mașini electrice Volkswagen e-up, din cele 18 achiziționate de Compania Parking București pentru monitorizarea parcărilor publice aflate în administrarea Municipalităţii, au fost testate deja de către PMB, anunță Primăria Capitalei.

„Primăria Municipiului București a început procesul de digitalizare a sistemului de parking al Capitalei. Astăzi, au fost testate de către Primarul General, Nicușor Dan, și Viceprimarul General, Stelian Bujduveanu, primele două autoturisme electrice Volkswagen e-up, din cele 18 achiziționate de Compania Parking București, pentru monitorizarea parcărilor publice aflate în administrarea Municipalităţii.”, se arată în comunicat. Potrivit primăriei, sistemul funcționează, deocamdată, pe două mașini, urmând a fi instalat, în mod etapizat, și pe restul, pe măsură ce vor fi create noi locuri de parcare.

Sistemul digital al fiecărei maşini are capacitatea de a detecta până la 2.000 de autovehicule/h şi permite scanarea plăcuţelor de înmatriculare şi verificarea dreptului de parcare.

„Pe lângă rolul de verificare a efectuării plăților, aceste mașini vor supraveghea locurile de parcare, pentru siguranța autoturismelor parcate. Sistemul de monitorizare video montat pe mașini este compus din 4 camere, care acţionează simultan. Acesta este conectat la softul central al Companiei Parking.”

În prezent, sunt exploatate aproape 22.000 locuri de parcare, din cele peste 33.000 de locuri avizate, mai precizează PMB.

Ieri, Primarul General, Nicușor Dan, și viceprimarul, Stelian Bujduveanu, au testat noul sistem de monintorizare a plății parcărilor din București:

Leave a Reply

Your email address will not be published.

fifteen − eight =