Este oficial: Scoala incepe la 14 septembrie. Majoritatea copiilor vor merge fizic la cursuri

scoala

Scoala in invatamantul preuniversitar incepe la 14 septembrie, iar pentru majoritatea elevilor asta inseamna ca vor merge efectiv la institutiile de invatamant, potrivit declaratiilor presedintelui Klaus Iohannis.

Lucrurile sunt, insa, un pic mai complicate, tocmai in contextul epidemiei de coronavirus, iar autoritatile vor lua decizii la nivel local – adica in fiecare localitate sau chiar in fiecare scoala – in functie de evolutia epidemiologica.

Potrivit declaratiilor presedintelui, au fost stabilite trei scenarii

„Primul lucru important pentru elevi, parinti – pe 14 septembrie incepe noul an scolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor asta inseamna ca vor merge efectiv, fizic la scoala. Pentru a tine cont de impactul pandemiei in fiecare scoala, in fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii in functie de numarul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile nu doar pentru scoli, dar ele vor fi folosite si pentru a evalua impactul pandemiei asupra scolilor”, a declarat, ieri, Klaus Iohannis.

Cele trei scenarii:

Scenariul verde – in localitatea respectiva e mai putin de o persoana detectata cu COVID-19, in ultimele 14 zile;

Scenariul galben – intre 1 si 3 persoane detectate cu noul coronavirus;

Scenariul rosu – unde sunt mai mult de trei bolnavi noi in localitatea respectiva, in ultimele 14 zile, la mia de locuitori. In acest caz scoala se inchide.

Promisiuni guvernamentale – 324.000 de copii urmeaza sa primeasca tablete si laptopuri pentru invatamant online

“La momentul acesta Guvernul a alocat banii necesari pentru achizitionarea a 250.000 de tablete pentru acei copii din mediile defavorizate. Sunt copii care au nevoie de aceste echipamente electronice. Prin urmare, asteptam ca achizitia sa fie definitivata de Oficiul national de achizitii. (…) Deja, inteleg ca au fost realizate oferte, termenul din caietul de sarcini este 10 septembrie, termen de livrare, prin urmare ar trebui sa se intample. In acelasi timp trebuie sa ne uitam si la faptul ca in aceasta perioada foarte multi primari s-au organizat si au achizitionat echipamente electronice pentru copii. De exemplu, la Cluj au fost achizitionate tablete pentru toti elevii. In acelasi timp, Ministerul Educatiei pregateste (…) achizitia a 74.000 de laptopuri pentru peste 1.100 de licee. Prin urmare, achizitie pentru liceu – 74.000 laptopuri, achizitie pentru copiii din familiile defavorizate – 250.000 de tablete. Ne preocupa ca in septembrie sa incepem scoala, noi ne dorim in sala de curs, dar daca situatia epidemiologica o va impune, sa putem folosi ca alternativa invatamantul online”, a declarat ministrul Educatiei, Monica Anisie, la un post de televiune.

Ministrul a precizat si ca in caietul de sarcini al acestor achizitii este obligatorie si asigurarea conexiunii la internet, ca o conditie pentru participare la licitatie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

18 − 13 =