Proiectul Strazi deschise al PMB revine dupa Paste. Noutatea este extinderea zonelor pietonale in toate sectoarele!

strazi deschise

Primarul general al Capitalei, Nicusor Dan, anunta ca proiectul Strazi deschise va fi reluat de la sfarsitul lunii aprilie.

In cadrul proiectului Strazi deschise, mai multe artere centrale ale orasului sunt transformate in zone pietonale in fiecare week-end, din aprilie si pana in octombrie. O veste si mai buna este ca, incepand din acest an, aceste zone care devin exclusiv pietonale in week-end-uri se extind si in sectoarele Capitalei.

Anul acesta, proiectul se desfasoara intre 30 aprilie si 16 octombrie, conform unui anunt al edilului.

“In aceasta primavara, dupa Pasti, Primaria Capitalei reia proiectul „Strazi deschise”! In week-end-urile din perioada 30 aprilie – 16 octombrie, mai multe bulevarde si strazi din Bucuresti vor deveni din nou zone pietonale, unde se vor putea plimba toti bucurestenii si turistii care ajung in Capitala”, a scris Nicusor Dan intr-o postare pe Facebook.

Primarul mai spune ca “Noutatea din 2022 e aceea ca extindem proiectul din centru spre cartiere. Nu va mai fi vorba doar de Calea Victoriei si de strazile adiacente, ci vom transforma in zone pietonale artere de circulatie din fiecare sector. Lucram de aproape doua luni si in aceste zile vom finaliza, harta strazilor care vor intra in proiect.”

Proiectul “Strazi deschise” va cuprinde competitii sportive, spectacole de strada, expozitii, ateliere pentru copii si diverse surprize pentru toate varstele, insa primarul spune ca orice sugestie pentru completarea activitatilor este bine-venita.

Va reamintim ca proiectul Strazi deschise a fost ispirat dintr-un alt eveniment, denumit La pas pe Calea Voctoriei, initiat de fosta administratie a Capitalei inca din anul 2017

SURSA

Leave a Reply

Your email address will not be published.

eighteen + three =