Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a demarat, in luna martie o serie de actiuni de control in principalele depouri si autobaze ale Societatii de Transport Bucuresti (STB) si a dispus rezolvarea abaterilor constatate. Dar, ca sa vezi, astazi, inspectorii ANPC au fost fortati sa dispuna retragerea temporara din circulatie a nu mai putin de 80 de vehicule ale STB (atat tramvaie, cat si autobuze si troleibuze). De ce? Pentru ca intre timp nu s-a rezolvat nimic, iar echipele de control au descoperit aceleasi mijloace de transport mizerabile sau cu defectiuni care pot pune viata calatorilor in pericol.
“Cerem scuze bucurestenilor! La ei ne gandim atunci cand actionam! Pentru a redresa STB, trebuie curaj, proiecte si predictibilitate. Este totul vechi! Dar de ce este si murdar? Poate fi si distrus, dar nu are logica sa nu repari! Si tot asa! Mopuri, substante si oameni prea putini. Suntem urmariti de neputinta unor capetenii inutile!”, a afirmat Horia Constantinescu, presedintele ANPC.
Potrivit unui comunicat de presa al Autoritatii, au fost trase pe dreapta 61 de autobuze, patru troleibuze si 18 tramvaie.Potrivit Wall-street.ro, care citeaza ANPC, neregulile intalnite in continuare la unele dintre mijoacele de transport in comun verificate au fost:
- Neigienizarea corespunzatoare a multora dintre vehicule (resturi alimentare, praf in strat grosier, rugina in exces, geamuri neigienizate, sistem de ventilare plin de praf), aceasta, precum si lipirea linoleumului sau infiletarea suruburilor slabite fiind realizate in timpul controlului, pentru ca mijloacele de trasport sa poata iesi in traseu
- Existenta unui sistem de iluminat interior partial functional,
- Mai mult de 85 de tramvaie nu sunt dotate cu rampa de acces pentru persoane cu dizabilitati
- Utilizarea unor vehicule cu urme de uzura (elemente crapate/lipsa, geamuri sparte, podea infundata, suruburi slabite, linoleum dezlipit si indoi, scaune deteriorate, unele cu tapiteria rupta, uzata, neigienizata, imbacsita de praf, manere lipsa, rupte, fara protectie, scaune cu structura din lemn exfoliata, podea cu aplicatii suplimentare de linoleum, ceea ce prezinta pericol de impiedicare, geamuri cu inscriptii (facute de pasageri) cu marker permanent, care nu pot fi curatate, cu burdufe deterioarate neigienizate corespunzator, vandalizate interior/exterior (tip graffiti), barele de sustinere avand protectia de poliuretan rupta)
- Utilizarea, pentru igienizarea a unor materiale (carpe, mopuri etc.) insalubre, a unor chiuvete pentru igienizarea materialelor cu rugina si praf in exces
- Cladirea deteriorata, aflata intr-o stare avansata de degradare (ex: bucati de tavan lipsa, peretii si podeaua deteriorate, cu denivelari, cai de acces deteriorate etc.)
- Lipsa informatiilor legate de traseu sau modalitatea de achizitie a calatoriei,
• Neafisarea autorizarilor RAR.