Au început lucrările și la primul patinoar olimpic construit în București în ultimii 68 de ani! Este în Sectorul 4

patinoar

Prin aprilie anul acesta primăria de sector anunța că Sectorul 4 va avea primul patinoar olimpic din Bucuresti. Acum, la 6 luni distanță, primarul Daniel Baluță anunță și el că lucrările de construcție au demarat.

”Am demarat lucrările la patinoarul pe care-l construim în sectorul nostru!

Știm cât de necesar este un astfel de complex sportiv, mai ales că, la ora actuală, Bucureștiul este singura capitală europeană care nu are patinoar competițional. Iubitorii sporturilor pe gheață trebuie să parcurgă zeci, ori sute de kilometri pentru a-și satisface pasiunea, mulți dintre copii alegând să se antreneze, astăzi, cu rolele prin parcuri.

În curând, comunitatea noastră, a Sectorului 4, va acoperi această lipsă și va veni în sprijinul acestora, dar și a sportivilor de performanță din cadrul Federației Române de Hochei pe Gheață. Pe terenul unei baze care a aparținut Totul Verde. SA, am început lucrările la fundația noii construcții.

Patinoarul va dispune de tribune, vestiare, cabinete medicale, spații administrative, locuri de parcare și spații de relaxare amenajate în așa fel încât părinții, care își înscriu copiii la activități sportive, să îi poată urmări la antrenamente.

Aici, se vor putea organiza și diferite spectacole pe gheață, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.”, a scris primarul pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

seven + 8 =