Potrivit comunicatului de presă al primăriei, acțiunea de control a avut loc ieri, 10 iulie, ca parte a seriei de verificări efectuate la nivel național, în toate centrele sociale destinate adulților, copiilor și persoanelor cu dizabilități.
„În cadrul acestor verificări, realizate în Sectorul 4, de o echipă mixtă de control, au fost constatate deficiențe în raport cu standardul necesar, precum cele în privința aspectului deteriorat al pereților interiori, al mobilierului, al echipamentelor sanitare, cât și în privința condițiilor de depozitare a alimentelor.
Până la momentul transmiterii prezentei informări de presă, locația respectivă a fost deja închisă, iar minorii au fost relocați în alte spații conforme, pentru ca toate deficiențele constatate să fie remediate în regim de urgență.”, se mai arată în comunicat.
Sursă FOTO: protv
Peste 1.100 de blocuri din Sectorul 4 rămân fără apă caldă de luni. Lucrări Termoenergetica și în alte zone din Capitală. Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) demarează, începând de...
Cristina Apostu | April 30, 2026
Aproximativ o mie de blocuri din Sectorul 4 nu au apă caldă până pe 11 mai!
Cristina Apostu | April 28, 2026
Vremea joacă feste de 1 Mai: frig, ploi și vânt în București, potrivit ANM
Cristina Apostu | April 27, 2026
Două săptămâni fără apă caldă în Sectorul 4: zonele afectate de lucrările Municipalității
Peste 1.100 de blocuri din Sectorul 4 rămân fără apă caldă de luni. Lucrări Termoenergetica și în alte zone din Capitală. Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) demarează, începând de...
Camerele de supraveghere din Sectorul 4 au surprins recent imagini greu de înțeles, transformate rapid de primarul Daniel Băluță într-un semnal de alarmă pentru comunitate. Într-un mesaj publicat pe...
Un nou sistem de monitorizare video a devenit operațional în Sectorul 4 al Capitalei, după instalarea a peste 600 de camere de supraveghere amplasate în puncte-cheie din sector. Potrivit...
Raluca | July 25, 2016
Iata ce amenzi risca posesorii de animale din Sectorul 4 daca nu respecta legea
Cristian Bolt | January 13, 2017
Andrei Vlad | July 16, 2018
Primaria Sectorului 4 si-a facut aplicatie mobila de sesizari
Cristina Apostu | June 19, 2026
Peste 1.100 de blocuri din Sectorul 4 rămân fără apă caldă de luni
Cristina Apostu | June 18, 2026
Cristina Apostu | June 15, 2026
Utilizam module cookie pentru a va oferi cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Pentru a afla mai multe despre modulele cookie pe care le folosim sau cum sa le dezactivati accesati butonul SETARI
Sectorul4live.ro utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta de utilizare cat mai buna. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dumneavoastra si au functii precum recunoasterea dumneavoastra atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ne ajuta sa inteleagem care sunt sectiunile din website pe care le considerati cele mai interesante si mai utile.
Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor folosind optiunile din stanga acestui mesaj.
Aflati mai multe despre Politica noastra de confidentialitate si Politica privind fisierele de tip cookie.
Fisierele cookie strict necesare trebuie sa fie activate permanent, astfel incat sa putem salva preferintele pentru setarile acestora.
Dezactivarea acestui modul cookie, va impiedica salvarea preferintelor. Aceasta inseamna ca de fiecare data cand vizitați sectorul4live.ro, va trebui sa activati sau sa dezactivati cookie-urile din nou.
Mai multe informatii despre Politica privind fisiere de tip cookie.

meeee
July 14, 2023 at 10:52 am
ce treaba are DGASPS S4 cu voluntari?!
sa ma lamureasca cienva ca poate nu pricep eu…
dar mi se pare mai degraba un motiv sa scapam de persoanele care nu ne convin…