Doi suspecți de furt calificat, prinși în flagrant de către Poliția Capitalei, în Sectorul 4

flagrant

Poliția Capitalei anunță că polițiștii Secției 26, au prins în flagrant şi, ulterior, au reţinut doi bărbaţi, în vârstă de 17, respectiv 41 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prejudiciul fiind estimat la 10.000 de lei. Flagrantul a avut loc ieri, 19 noiembrie 2023, după cum se anunță în comunicatul de presă.

„La data menţionată, în jurul orei 04.30, poliţiştii Secţiei 26 Poliţie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au procedat la oprirea regulamentară a unei autoutiliare, aflată în trafic pe un segment de drum din Sectorul 4.

După legitimarea şi verificarea ocupanţilor, poliţiştii au efectuat un control al autoutilitarei, în interiorul ei fiind găsite mai multe bunuri, precum scule electrice şi baterii de chiuvete, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.

Persoanele în cauză au fost conduse la audieri, iar în urma verificărilor suplimentare efectuate, s-a stabilit că bunurile din autoutilitară ar fi fost sustrase de către aceştia de la o adresă din Sectorul 1, din interiorul unui spaţiu deţinut de către o societate comercială.”

Potrivit sursei citate, în baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către Secţia 26 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

19 − eleven =