O spunem din start, pliantul îi aparține lui Sebastian Burduja, probabil unul dintre puținii candidați cu șanse să aducă ceva nou în capitală. Ce ne-a surprins? TUB! Ce este TUB? Este Tunelul Urban București, un pasaj subteran care ar trebui să traverseze Bucureștiul de la Casa Presei din Sectorul 1, până prin Tineretului, în Sectorul 4. Și puteți spune că da, un astfel de proiect chiar ar putea să mai fluidizeze din traficul ăsta benun din oraș. Și suntem de acord. Însă magnitudinea unui astfel de șantier și provocările pe care le-ar presupune proiectul ne cam sperie și ne fac să credem că este doar ceva aruncat pe o hârtie. Prin comparație cu TUB-ul propus de Sebastian Burduja, orice lucrare de la metroul din București pare o nimica toată și știm în ce ritm s-au făcut sau prelungit anumite magistrale ale metroului. Probabil că nepoții noștri ar prinde proiectul finalizat.
Tunelul Urban București ar avea ca 9 km lungime. Nu știm restul de detalii, de exemplu câte benzi ar avea pe sens etc. Este un astfel de proiect utopic din start? Nu. Privind la alții, ceva mai occidentali și mai organizați, adică Marea Britanie și Franța, vedem că au reușit să facă ceva mult mai spectaculos, iar majoritatea știți deja despre ce vorbim – Tunelul Canalului Mânecii – săpat sub fundul mării, și care are o lungime de 50 km!
Trageți voi concluziile și comentați constructiv!