Editorial: Când frustrarea ucide rațiunea, iar ștampila ta poate distruge un oraș

• Tweet
• Pin It

Suntem la câteva zile distanță de vot și Bucureștiul se află în fața unei opțiuni care va defini nu doar următorii ani, ci chiar mai mult de atât. În condițiile în care dreapta politică nu a făcut nimic altceva decât să repete greșelile de la alegerile din 2024 (soldate cu incredibila decizie a anulării scrutinului), așa-numiții „suveraniști” se cațără în sondaje. Cel mai recent, făcut de Atlasintel, arată o diferență extrem de mică între primul clasat, Daniel Băluță, și Anca Alexandrescu (susținută de extremiștii AUR). Cum stau Ciprian Ciucu si Cătălin Drulă în clasament? Locurile 3 și 4. Iar cum lupta se dă de obicei între primii doi clasați… nici nu vrem să ne gândim cum ar arăta Bucureștiul dacă fosta jurnalistă ar câștiga alegerile de duminică. Foarte important, aici nu este vorba despre culori politice. Este vorba despre pragmatism: vrem un administrator care construiește sau un discurs care promite?

Furia și frustrarea unora sunt de înțeles. La fel de justificată este și senzația că sistemul a eșuat și că orice schimbare pare mai bună decât decât ce avem acum. Am mai văzut filmul ăsta, vă alduceți aminte? Numai că administrarea unei capitale de peste două milioane de locuitori nu trebuie să fie un gest de protest. Chestia asta cere competență, nu doar curaj de a critica sau de a înjura pe facebook și pe tiktok.

Să vorbim deschis: Daniel Băluță nu este un candidat perfect. Niciun politician nu este. Dar când îi analizezi mandatul ca primar al Sectorului 4, se vede o raritate: proiecte care trec de la hârtie la realitate. Planșeul Unirii, acea structură care susține inima Capitalei, nu mai este doar o promisiune electorală repetată de fiecare candidat din ultimii ani. Este un șantier activ, cu prima secțiune deja turnată, cu lucrări desfășurându-se simultan în trei zone. La fel, consolidarea Pasajului Unirii, degradat, cu infiltrații și risc real pentru siguranța publică, nu mai este o problemă ignorată. Este un proiect finalizat. Extinderea liniei de tramvai de la Piața Sf. Vineri către Piața Unirii, planurile pentru magistrala M4 cu 14 stații noi, acestea nu sunt vise utopice. Sunt planuri ale cuiva care a demonstrat că poate transforma promisiunile în ceva concret și imposibil de contrazis. Avem, la urma, urmei, realitatea factuală vs. Gică contra orice, care spune orice tâmpenie pentru a denigra.

Astfel, întrebarea esențială este: ce a construit Anca Alexandrescu?

Alexandrescu vine cu un discurs care rezonează: anti-sistem, independentă, vocea celor uitați. Sună bine. Sună reconfortant pentru cei dezamăgiți, ceva gen „Ah, o să ne răzbune Ancuța!”. Dar când trecem dincolo de retorică, găsim un gol jignitor. Asta pentru că experiența sa administrativă este inexistentă. Mai important este însă că drumul său politic nu este de combatere a sistemului, ci de servire a acestuia. Desigur, nu este nimic ipocrit în a fi consilier de comunicare pentru Adrian Năstase, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, iar acum să urli anti-sistem. Când discursul contrazice CV-ul, trebuie să ne întrebăm: cine este candidatul real?

Mai grav, episodul cu taxa de parcare imaginară de 540 de lei demonstrează ceva profund îngrijorător. Nu vorbim despre o greșeală. Vorbim despre un candidat la Primăria Generală care fie nu înțelege cum funcționează administrația locală, fie manipulează deliberat informații pentru câștig electoral. În ambele scenarii, consecințele ar fi dezastruoase pentru București.

Am văzut acest film înainte. L-am văzut în orașe care au ales discursul în locul argumentelor raționale. L-am văzut în administrații care au transformat frustrarea legitimă în legitimare pentru incompetență. Rezultatul este întotdeauna haos administrativ, proiecte abandonate, bani publici risipiți și, în final, o frustrare care ajunge la paroxism.

Da, Băluță nu este un salvator. Dar este un administrator care știe să citească un buget, să coordoneze un șantier, să negocieze cu instituțiile statului, să ducă un proiect la capăt. Aceste abilități nu sunt spectaculoase. Nu generează titluri senzaționale. Dar sunt exact ce transformă o promisiune electorală într-o stație de metrou funcțională.

Tentația de a vota împotriva sistemului este cumva de înțeles, dar când votezi pentru cineva care nu a construit nimic, care confundă sau manipulează date elementare despre oraș  nu votezi împotriva sistemului. Votezi pentru un experiment cu șanse mult prea mari să fie unul eșuat.

Votul este al vostru. Consecințele vor fi ale noastre, ale tuturor.

• Tweet
• Pin It