Să recapitulăm faptele, cu răceala pe care zăpada de afară ar trebui să ne-o inspire.
ANM a prognozat ninsoare. Prognoza a fost publică, disponibilă, comunicată. Nu a venit ca o lovitură de stat meteorologică. Nu s-a abătut asupra Capitalei din senin, pe un cer de iulie. A nins pentru că este iarnă și pentru că modele meteo o anunțaseră cu suficient timp înainte. Cu toate acestea, DSU și Primăria Municipiului București au considerat că cel mai potrivit răspuns civic este să declanșeze ROAlert la ora 04:20, trezind sute de mii de oameni dintr-un somn care, în mod normal, nu amenință siguranța națională.
ROAlert este un instrument gândit pentru urgențe reale: cutremure, inundații catastrofale, accidente chimice. Nu este o funcție de tip „snooze” administrativ, pe care birocrația să o apese când simte nevoia să pară activă. Folosit abuziv, acest sistem nu mai avertizează, el obosește, el anesteziează. Iar cetățeanul care astăzi și-a dat ochii peste cap la acel sunet strident la 04:20 va fi același cetățean care, la un avertisment cu adevărat critic, va pune telefonul invers pe noptieră și va adormi la loc.
Există, desigur, o explicație cinică și complet plauzibilă pentru toată această coregrafie nocturnă.
Autoritățile știau, și știau bine (!), că dimineața Bucureștiul va arăta ca de obicei după ninsoare: dezorganizat, necurățat, cu utilajele de deszăpezire concentrate politicos pe arterele principale, în vreme ce străzile secundare rămân impracticabile pentru traficul auto. Prin urmare, ROAlert-ul de la 04:20 nu a fost un avertisment. A fost o narațiune preventivă. Un alibi cu sirene. Dacă tu, cetățeanule, ai fost trezit în miez de noapte și ți s-a spus că vine apocalipsa albă, atunci nimeni nu mai poate pretinde că administrația a stat cu mâinile în sân. Au alertat! Au acționat! Au comunicat!
Că dimineața trotuarele arătau ca și cum utilajele de deszăpezire erau un mit urban, ei bine, aceasta e deja o altă poveste, consumată după ce alarma și-a făcut treaba narativă.
Taxele pe care bucureștenii le plătesc nu sunt o donație voluntară către un fond de caritate municipală! Ele reprezintă un contract, unul pe care administrația locală îl încalcă sistematic, cu o nonșalanță desăvârșită și cu un talent aparte de a întoarce logica pe dos. Cetățeanul plătește, cetățeanul este trezit noaptea, cetățeanul găsește dimineața un oraș necurățat de zăpadă, iar cetățeanul este îndrumat să înțeleagă că toate acestea sunt, de fapt, dovezi ale preocupării autorităților pentru binele său.
Există în toată această poveste un simulacru perfect: aparența acțiunii fără acțiune, zgomotul responsabilității, de care ne este deja silă!
Un proces colectiv împotriva administrației locale ar fi, în teorie, o idee delicioasă. În practică, ar fi și un exercițiu de drept civic pe care România nu l-a rafinat suficient. Dar ideea merită cântărită: ce ar însemna ca sute de mii de bucureșteni treziți la 04:20 să ceară socoteală instituțiilor pentru utilizarea abuzivă a unui sistem de alertă de urgență? Sau ca locuitorii străzilor nemăturate să solicite restituirea proporțională a taxelor plătite pentru servicii neprestate?
Răspunsul, în contextul românesc, este previzibil: dosarele s-ar pierde, termenele s-ar amâna, iar undeva, într-un birou cu aer condiționat, cineva ar semna un alt contract de deszăpezire cu aceeași firmă care nu a apărut nici în această iarnă.