Administrația Parcului Natural Văcărești a adunat în două zile aproape o tonă de deșeuri. Apel al APNV

Parcul Natural Vacaresti

Aproximativ o tonă de deșeuri a fost strânsă de pe o suprafață de 500 de metri pătrați în Parcul Natural Văcărești, în doar două zile de acțiune a administrației parcului. Cantitatea de deșeuri găsită este imensă și provine ori de la anumiți vizitatori care pur și simplu nu înțeleg ce înseamnă arie protejată, ori de la diverși indivizi care s-au debarasat de sticle aruncându-le de pe coronamentul digului. În acest context, Administrația Parcului Natural Văcărești face un apel la toată lumea să se comporte civilizat.

APNV a publicat recent pe Facebook apelul de mai jos pe care îl redăm și noi integral, în speranța că va fi luat în seamă. De ce facem asta? Pentru că Delta pe care o avem în sectorul 4 este unică și pentru că munca celor de la ANPV merită respect.

„Ieri și azi, 8-9 octombrie, am eliminat aproximativ o tonă de deșeuri de pe o suprafață de circa 500 mp din dreptul uneia dintre intrările în Parcul Natural Văcărești. Deșeurile au fost în proportie 90% cioburi provenind din sticle aruncate de pe coronamentul digului pe taluzul acestuia plus chiștoace și ambalaje de plastic aruncate de anumiți vizitatori ai parcului. Este o muncă dificilă deoarece conformația spațiului nu permite colectarea mecanizată, ci doar manuală.

Aceste deșeuri sunt un pericol atât pentru securitatea vizitatorilor, cât și pentru fauna parcului, în plus cresc gradul de apariție a incendiilor. Ne dorim cu toții să avem natura aproape de noi, să avem curățenie exemplară, dar unii dintre cetățeni fac lucrul ăsta imposibil, aruncând gunoaie în natură.

Facem un apel la toți vizitatorii parcului să aibă un comportament responsabil pe perioada vizitei în Parcul Natural Văcărești. Vigilența autorităților trebuie însoțită de responsabilitatea vizitatorilor, altfel nu vom putea proteja eficient acest minunat loc, ce reprezinta o mândrie și o valoare pentru comunitate.”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

thirteen + 4 =